Organizatorii festivalului ce va avea loc luna viitoare la Râşnov au trimis spre publicare următorul cumunicat: „Desi considerăm că serviciile aduse de Blackhawk Security în 2014 au fost un punct forte pentru ambele părţi şi totodată nu putem avea decât cuvinte de laudă şi recunoştinţă pentru conceptul pus în aplicare de Andrei Irode şi echipa sa, există o serie de motive independente ce fac imposibilă colaborarea cu Blackhawk pentru 2015. Ţinem mult la transparenţă şi corectitudinea faţă de public, fapt pentru care ne simţim obligaţi să anunţăm public că acest parteneriat nu va exista pentru ediţia din 2015. Faţă de Andrei rămânem recunoscători şi bucuroşi că ambele echipe au reuşit să crească împreună.
Paza în camping cât şi în interiorul festivalului va fi asigurată 24/24 de ore – pe parcursul celor 4 zile de festival - de o firmă de pază ce în primul rand înţelege acest fenomen muzical şi manifestările adiacente, tocmai pentru a nu exista incidente nedorite şi deloc necesare. Confortul si libertatea publicului au fost principalul criteriu in alegerea dispozitivului responsabil cu paza zonelor de camping si festival. În paralel, în faţa scenei vom avea propria noastra echipa, 'Rockstadt Security', însemnând 5 oameni cu experienţă în domeniu, în primul rând rockeri, oameni care înţeleg fenomenul şi depun pasiune în ceea ce fac.
Mentionam ca nu va exista absolut nicio limitare cu privire la crowdsurfing, moshpit, wall of death, etc. Dacă trupele vor dori ca publicul să urce pe scena, noi nu putem face decât să îi încurajăm, la fel cum vrem să încurajam toate manifestarile amintite mai sus. Cei 5 din faţa scenei vor fi acolo pentru a vă ajuta şi totodată a încuraja! Desigur, va exista şi 'celebrul' furtun cu apă de la ediţia din 2014. Organizatorii vor pune la dispoziţie mai multe saltele de plajă gonflabile, colaci şi alte obiecte similare pe care vă îndemnăm să le folosiţi pentru crowdsurfing sau moshpit”.