Vladimir Lungu (foto), dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Mersin (Turcia), violoncelistul Răzvan Suma şi un „trio” de mari compozitori – Mozart, Haydn şi Ceaikovski- sunt atractiile concertului de la Sala Radio, vineri, 19 iunie, ora 19.00, ce punctează închiderea stagiunii Orchestrei Nationale Radio.
Programul serii se va deschide cu uvertura operei Răpirea din serai, creaţia lui Mozart, al cărei libret descrie încercarea unui erou de a-şi salva iubita din seraiul lui Selim Paşa. Urmeaza Concertul pentru violoncel şi orchestră în re major de Haydn, prilej de a-l urmari pe Razvan Suma, unul dintre cei mai activi tineri muzicieni români, cu sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Seara se va încheia cu Simfonia a V-a de Ceaikovski, a cărei premieră absolută a avut loc în 1888, la celebrul Teatru Mariinsky din Sankt Petersburg iar Ceaikovski însuşi a fost dirijor.