O singură dată in viață se întâmplă să vezi pe aceeași scenă, cele mai mari nume din istoria muzicii rock, Rolling Stones, Paul McCartney, The Who, Roger Waters și Bob Dylan, la care se adaugă marele muzician american Neil Young.
Terenurile Empire Polo Club din Indio, California
Festivalul, botezat Desert Trip, este organizat de Goldenvoice, care sunt și promotorii Coachella Valley Music & Arts Festival și se va desfășura în primele două weekend-uri din octombrie a.c., în același spațiu ca și Coachella Fest, pe terenurile Empire Polo Club din Indio, California. Prevăzut inițial pentru perioada 7-9 octombrie, mega festivalul s-a extins și în weekend-ul următor, 14-16 octombrie. Biletele au aceleași prețuri, 199 de dolari pentru o zi și abonamentele pentru trei zile, de la 399 la 1599 (VIP) dolari
Între 7 și 10 milioane de dolari /show pentru headlineri
Cu acest prilej, industria muzicală se află în fața stabilirii unui nou record, încasări de peste 100 de milioane dintr-un singur festival. Până acum, recordul era deținut de ediția din 2015 a Coachella Fest care au strâns 85 de milioane de dolari, în două weekend-uri. Spațiul de desfășurare a festivalului Desert Trip este estimat la 70.000 de spectatori, din care 30.000 pe scaune și 40.000 în picioare. Potrivit Billboard, headlinerii Rolling Stones, McCartney și Waters vor primi între 7 și 10 milioane de dolari per show iar „artiștii din deschidere” (!) Bob Dylan, Neil Young și The Who vor câștiga cu (cel puțin) un milion mai puțin.