Eurovision 2024 a fost marcat de un număr aproape record de candidați LGBT+, făcând din nou spectacolul o platformă pentru probleme de diversitate, scrie L'Internaute
Eurovision a fost un concurs kitsch și plictisitor, a devenit cool. Mirosea a naftalină, acum este un avanpost al diversității LGBT+. Ca în fiecare an de aproximativ 10 ani, marea emisiune europeană, care a avut loc sâmbătă, 11 mai la Malmö, Suedia, a evidențiat numeroși candidați din comunitățile LGBT, LGBTQ sau LGBTQIA (lesbiene, gay, bisexuali, trans, queer, intersex și asexuat). Din 37 de candidați, 8 se declară în mod deschis membri ai comunității LGBT+, sau 20% dintre artiști.
Această cifră plasează ediția din 2024 a Eurovision printre cele mai reprezentative pentru diversitatea sexuală și de gen, aproape atingând recordul din 2021, care a inclus nouă candidați LGBT+. În acest an, competiția și participarea a doi artiști non-binari, o premieră istorică, unul dintre ei, elvețianul Nemo, fiind câstigatorul concursului. Suficient pentru a consolida acest statut particular al Eurovision, care a devenit o reflectare a evoluției societăților europene pe probleme de diversitate și incluziune, dar și o platformă privilegiată pentru vizibilitatea queer.
Artistul elvețian Nemo, una dintre figurile non-binare ale Eurovision 2024 a câstigat competitia cu piesa sa „The Code”, iar Bambie Thug, o non-binara care a interpretat „Doomsday Blue” pentru Irlanda a ocupat locul 6.
Nemo Mettler (numele adevărat al elvețianului), și-a afirmat caracterul nebinar în mai multe interviuri. Alături de Bambie Thug, născută Bambie Ray Robinson, aceștia și-au exprimat speranța că prezența lor va permite recunoașterea non-binarității pe scena internațională și va încuraja pe ceilalți să-și accepte identitatea.
„Unii artiști s-au declarat non-binari după ce au participat la Eurovision, cred. Faptul că am fost doi în acest an arată că este timpul să vorbim despre asta. Sper că va încuraja oamenii să învețe despre ce este non-binaritatea și că asta va crea discuții”, a spus Nemo pentru 20 Minutes.
Printre reprezentanții acestei diversități la Eurovision s-au numărat și alți artiști precum Zaachariaha Fielding și Michael Ross, duo-ul care a reprezintat Australia. Ambii artiști sunt figuri emblematice ale comunității queer din țara lor. Fielding în special, care este de origine aborigenă, este recunoscut pentru performanțele sale de drag queen. Același lucru este valabil și pentru belgianul Mustii, pseudonimul lui Thomas Mustin, cântăreț, compozitor și regizor, care se definește "queer" și a participat ca jurat la emisiunea Drag Race în țara sa.
Reprezentanta Danemarcei, cu numele de scenă Saba, a fost si ea o icoană specială în acest concurs de cântece Eurovision. Ca femeie de culoare - a fost adoptată în Etiopia la vârsta de opt luni - și lesbiană, Anna Saba Lykke Oehlenschlægera, numele ei adevărat, a subliniat înaintea spectacolului importanța simbolului pe care îl poate reprezenta pentru o serie de fete tinere. Ea a împărtăși cu Kenzy Loevett, candidara din San Marino, sarcina dificilă de a face lesbienele vizibile în competiție. Aceasta din urmă și-a împărtășit public călătoria ei personală, subliniind longevitatea relației ei cu partenera ei.
Silvester Belt, un cântăreț lituanian în vârstă de douăzeci de ani, a fost o revelație în țara sa înainte de Eurovision. Atât de mult încât întrebările despre orientarea sa sexuală au devenit o preocupare pentru unii dintre locuitorii săi. „Dacă ai nevoie de o etichetă, poți spune că sunt bisexual”, a spus el destul de simplu în timpul preselecțiilor. O naturalețe care și-a pus amprenta într-o țară încă lovită de dificultăți pentru persoanele LGBT+.
În fine, cu greu putem vorbi despre artiștii queer ai Eurovision 2024 fără a-l aminti pe britanicul Olly Alexander, un mare activist pentru drepturile LGBT+ în țara sa, autor al mai multor mărturii cheie despre sănătatea mintală a tinerilor gay sau despre promovarea sexului mai sigur.
Eurovision și LGBT+, o istorie lungă
Afinitățile dintre comunitatea LGBT+ și Eurovision nu sunt noi. Organizatorii competiției subliniază în mod regulat că Eurovision își propune să reunească un public larg, indiferent de identitatea sexuală sau de gen. Unii cred însă că o legătură a existat deja, ascunsă, din anii 1950-1960, cu participarea artiștilor homosexuali într-o oarecare ambiguitate, precum cântăreața lesbiană Dany Dauberson, care a reprezentat Franța în 1956. Accentul pus pe diversitate la Eurovision, în primul rând cultural și lingvistic, apoi valul muzicii disco și punerea în scenă extravagante, cu divele sale, va schimba treptat concurența de la începutul anilor 1970 și va atrage fanii gay în număr.
„Coming out” s-a desfășurat încetul cu încetul în anii 1980 și 1990, cu un public LGBT din ce în ce mai vizibil la televizor, spectacolul fiind organizat în direct și în public din 1998. Ar fi vizibil și pe scenă în același timp, islandezul Paul Oscar fiind prima concurentă deschis gay care a intrat în competiție în 1997 și israelianul Dana International prima femeie trans care a câștigat competiția în anul următor. Amenințată cu moartea de oameni religioși ortodocși, ea va fi un pivot în transformarea Eurovision într-un forum politic.
Alți artiști vor marca competiția precum sârboaica Marija Serifovic în 2007, sau finlandeza Krista Siegfrids, care își va săruta una dintre dansatoarele la finalul spectacolului ei din 2013. Dar victoria drag queen-ului austriac Conchita Wurst, în 2014, va fi catalizatorul tuturor acestor mișcări. A fost acum zece ani și și-a dedicat victoria „oricui crede într-un viitor de pace și libertate”. Un mesaj care a avut o rezonanță deosebită pentru Eurovisionului 2024.
Irish Eurovision singer says it “feels very special” knowing that kids across Europe want to become non-binary because of her.
— Oli London (@OliLondonTV) May 12, 2024
“It’s super heartwarming for the parents to be reaching out even so about the children feeling like they can come to their parents because they are… pic.twitter.com/iTF82S8pDW
