Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia găzduiește duminică 16 august 2015, ora 12, un eveniment de excepție – recitalul unui ansamblu special, laureat la numeroase concursuri desfășurate în Franța, Italia, Polonia și România – Duo Kitharsis.
Chitariștii Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan, revin la Palatul Mogoșoaia, acolo unde în anul 2014 au câștigat ediția a IV a a Concursului Drumul spre celebritate.
Recitalul este prilejui de prezentarea în România a primului compact disc în care protagoniști sunt membrii Duo Kitharsis. Albumul a fost realizat de curând în Polonia și cuprinde opusuri de: Jean-Philippe Rameau, Dušan Bogdanović, Mauro Giuliani, Mauel de Falla și Astor Piazzolla, iar câteva dintre opusurile acestor creatori vor răsuna și în sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Recitalul va fi urmat de o sesiune de autografe.
Duo Kitharsis, alcătuit din Alexandra Petrisor si Dragos Horghidan, a luat ființă la București, în anul 2009. Duo Kitharsis a fost invitat să susţină concerte pe scenele internaţionale din Germania, Franţa, Italia şi Polonia.