Clubul Fabrica anunţă deschiderea oficială a sezonului de vară prin intermediul unui eveniment unic în Bucureşti: o zi şi o noapte de petrecere în cadrul Urban Resort, pe strada 11 iunie, nr. 50. De joi, 11 iunie, de la ora 11.00 dimineaţă pînă a doua zi dimineaţă, Club Fabrica va asigura 24 de ore de bună dispoziţie şi petrecere a timpului liber. Asta fiind valabil pentru cei care au liber în mijlocul săptămânii. Pe ceilalţi îi aşteptăm seara. Vor fi concerte LIVE (Viţa De Vie, Nişte Băieţi şi Z.O.B.), sporturi extreme, mâncare de toate felurile, beer drinking, afterparty. Vor fi în total până la 50 de astfel de activităţi, pentru cei care vor sta să le numere.
Concertele vor avea loc în trei locaţii, după cum urmează: Z.O.B.- Terasa Fabrica, ora 20.00; Nişte Băieţi- B 52, ora 21.00; Viţa de Vie- club Fabrica, ora 22.00 club Fabrica. Intrarea este libera. La miezul nopţii, când 11 iunie va trece spre 12 iunie, petrecerea se va muta în interior (la B52) pentru afterparty. Gazda până dimineaţa (sau până rezistaţi): Gabi (E.M.I.L./Nişte Băieţi).