Miercuri, 17 iunie, de la ora 19:30, Nightlosers susţine un concert ce nu poate fi decât extraordinar în Green Hours. Grupul de blues transillvan a luat naştere în 1994, a înregistrat patru albume (Sitting on the top of the world -1994, Plum Brandy Blues-1998, Rhythm & Bulz- 2004, Cinste Lor -2013) şI a cântat în ţară şi peste tot în lume. A participat la nenumarate festivaluri de gen: de la The Smithsonian Folklife Festival din Washington la Cabaret Sauvage Festival “Sin Fronteras” în Paris, de la Romerike Blues and Roots Festival în Norvegia la Moulin Blues Festival din Olanda.
Nightlosers înseamnă Hanno Hoefer – voce, chitară, muzicuţă, Jimi Laco – chitară, vioară, Octavian "Barila" Andreescu – bass, Lucian Pop – Bass, Grunzo Geza – Keyboards, Péter Attila – Viola, inginer de sunet, Claudiu Purcarin – tobe. Iată ce inseamna muzica pentru liderul formaţiei, Hanno Hoefer: „Muzica imi da un sentiment de libertate care ma face extrem de fericit. Si faptul ca pot s-o impartasesc cu colegii mei de scena si apoi cu publicul. E o rezonanta intre noi, dincolo de cuvinte. O parte a trupei sta la Bucuresti, cealalta, la Cluj, asa ca avem foarte putin timp sa repetam inaintea concertelor, ne intalnim, de multe ori, direct pe scena. Nu ne oboseste un spectacol, ci ne relaxeaza, ne umple de energie, pentru ca facem ceea ce ne place mai mult”.