După o plângere depusă pe 1 august, cântăreața americană este urmărită penal pentru „hărțuire”, „discriminare” și „agresiune”, scrie Le Figaro
Cântăreața americană Lizzo este dată în judecată de trei dintre foștii ei dansatori pentru cazuri de „hărțuire”, „discriminare” și „agresiune”, potrivit documentelor instanței consultate de AFP. Reclamantele Arianna Davis, Crystal Williams și Noelle Rodriguez au acuzat-o„ hărțuire sexuală, religioasă și rasială, discriminare pentru dizabilități, agresiune și detenție forțată, printre altele”, au declarat avocații lor într-un comunicat.
Potrivit unuia dintre avocați, Arianna David și Crystal Williams „ au fost concediate în timp ce Noelle Rodriguez și-a dat demisia în fața acestui comportament supărător ”. Procesul a fost intentat la 1 august la Los Angeles împotriva Melissa Viviane Jefferson, alias Lizzo, a companiei de producție Big Grrrl Big Touring Inc și a căpitanului trupei de dans Shirlene Quigley.
Hărțuirea sexuală și grasofobia
Potrivit dosarului instanței, după un concert la Amsterdam, artista și echipa sa au participat la un spectacol sexual într-un club din celebrul cartier roșu al orașului. „Lizzo și-a invitat dansatorii să atingă pe rând artiștii goi”, scrie în dosar. În timpul spectacolului, cântăreața ar fi făcut presiune pe Arianna Davis să atingă sânii uneia dintre femeile goale care concertează la club. Lizzo este acuzată și că a făcut remarci despre creșterea în greutate a uneia dintre dansatoarele ei. Potrivit reclamanților, a existat și o dispută de lungă durată cu privire la salariul acestora.
La începutul acestui an, Lizzo a câștigat un premiu Grammy la categoria Înregistrarea anului pentru piesa ei About Damn Time . Turneul mondial pentru al patrulea album al ei de studio Special (2022) s-a încheiat luna trecută. Cântăreața, care susține că luptă împotriva rasismului, homofobiei sau grosofobiei, nu a reacționat încă la aceste acuzații.
Wait, what? Lizzo was fat-shaming her dancers? Lizzo? pic.twitter.com/706CWJrGXl
— Rita Panahi (@RitaPanahi) August 3, 2023
WHOA: @lizzo forced her dancers to do WHAT with a banana?? And HOW is that even possible?! pic.twitter.com/47BcaYgoKf
— Sara Gonzales (@SaraGonzalesTX) August 3, 2023
????DEVELOPING: A lawsuit has been filed against Lizzo in Los Angeles Superior Court by members of her dance crew for sexual harassment and body-shaming that involved allegedly forcing the dancers to eat ‘bananas out of each other vaginas’
— Dom Lucre | Breaker of Narratives (@dom_lucre) August 1, 2023
Lizzo allegedly "began inviting cast… pic.twitter.com/65neDSkdkV
???? BREAKING: Former backup dancers for Lizzo file lawsuit accusing her of a hostile work environment. One of the dancers accused her of weight-shaming her when she had gained weight.
— Sara Gonzales (@SaraGonzalesTX) August 1, 2023
So, to be clear, a woman who looks like THIS is criticizing someone else’s weight gain.
The… pic.twitter.com/G8bpcyh6oK