Aflat în turneu în America de Nord alături de grupul The Sensational Space Shifters, Robert Plant a fost obligat să amâne trei concerte, din cauza unei laringite. Primul a fost cel de la Toronto (7 iunie), urmat de Detroit (9 iunie) şi Chicago (10 iunie). „Nu sunt obişnuit cu aşa ceva. Eu am intenţionat să fac ce mi-am propus atunci când am venit în America, să dau din mine 140% în fiecare seară şi să fiu cât mai bun posibil la fiecare concert. A fost înnebunitor şi frustrant pentru mine când am realizat că nu pot asta, acum. Dar mă voi întoarce!” a spus Plant. Concertele vor fi reprogramate în septembrie a.c.
