Bob Johnston, cel care a produs câteva dintre cele mai faimoase albume din cariera lui Bob Dylan, a încetat din viaţă în vîrstă de 83 de ani. Printre cele mai cunoscute discuri produse pentru Bob Dylan se numără <Highway 61 Revisited>, <Blonde on Blonde>, <John Wesley Harding>, <Nashville Skyline>, <Self Portrait> , <New Morning>.
În cariera sa, Johnston a lucrat şi cu alţi muzicieni, precum Johnny Cash, Leonard Cohen, Willie Nelson, Carl Perkins sau Simon and Garfunkel. La un moment dat Johnston a declarat: “Jobul meu nu e să fiu mai deştept şi să le spun lui Paul Simon sau Bob Dylan sau Johnny Cash sau Willie Nelson ce au de făcut...Eu nu sunt ca alţii care şi-au propus să devină Phil Spector. Eu am lucrat cu câţiva artişti şi am avut grijă să-i ajut să facă lumea mai frumoasă. Şi cred că aceşti oameni au făcut o lume mai frumoasă pentru noi toţi”.
