Filosoful Mihai Șora, centenar, chestionat de Ambasada SUA: "Aveți loc de veci ?"

05 Iul 2016 | scris de Cristi Semeghin
Filosoful Mihai Șora, centenar, chestionat de Ambasada SUA:

Filosoful și eseistul Mihai Șora, în apropierea sărbătoririi centenarului său, este un spirit viu, ingenios și logic, fiind, oarecum surprinzător pentru generația din care face parte, o persoană extrem de activă pe Facebook. "Bucuria iradiantă, bucuria genuină, bucuria explozivă, bucuria suavă, bucuria intens liniştită, bucuria întru sine adunată, bucuria glorioasă, peste lume revărsându-se; chiar şi nobila, diafana bucurie senin-melancolică a finitudinii", este scurta descriere pe care omul de cultură și-a asociat-o contului său de pe rețeaua de socializare.

Chiar și în contextul celor scrise mai sus, Mihai Șora nu a putut să nu relateze, chiar de Ziua Americii, o întâmplare prin care a trecut în calitate de solicitant de viză pentru Statelor Unite.
_______________________

Ziua Americii.
Acum trei ani – adică ultima dată când am încercat să fac o călătorie în îndepărtatele Americi –, doamna de la agenția de turism ne-a dat o listă lungă (cât o zi de luni) cu actele necesare pentru viză, înainte de interviul care urma să aibă loc, conform procedurii, cu un funcționar al Ambasadei. Luiza, cetățean francez, era scutită de toate aceste formalități (inclusiv de interviu). Mie, însă, mi-au cerut – pe lângă dovada unui „depozit“ de două mii de dolari în cont (n-aș avea de unde să-i adun nici într-un an, darămite într-o lună) – un act care să ateste, „dată fiind vârsta dumneavoastră“, a precizat amabila doamnă de la ghișeu, că posed un loc de veci în România (ceea ce ar fi înlăturat, pesemne, suspiciunea „organelor“ americane că aș dori să emigrez). Loc de veci nu aveam (cum nu am nici astăzi), așa că am renunțat la excursie.

Întâlnindu-ne odată la București și știind cât îmi doresc să ajung acolo, Toma Pavel mi-a promis, la un moment dat, o invitație (care, se pare, ar fi simplificat mult obținerea vizei); dar Toma a uitat de promisiunea lui îndată ce a urcat în avion.

Firește, Americile nu au nevoie, astăzi, de „lamulțianiul“ meu. Și, oricum, am preferat întotdeauna să fac urările față către față, nu prin intermediari. Încă mai sper că voi traversa Oceanul (și voi vedea cascada Niagara). Chiar de va trebui, înainte de bucuria asta, să fac rost de un loc de veci.

______________________

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră