Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat luni, că va fi din nou bunic, peste trei luni fiica sa cea mică, Elena, urmând să nască al treilea copil.
"Mare bucurie! Anul acesta, se va naşte cel de-al treilea copil al fiicei mele Elena. Mă bucur enorm că voi fi pentru a patra oară bunic. Aştept următorii nepoţei!", a scris Băsescu.
Anunţul său a venit după cel al Elenei Băsescu. "Bravo! Vigilenţii paparazzi au făcut marea descoperire: sunt însărcinată. În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii. Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru. Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu", a scris EBa, pe Facebook. Elena Băsescu a divorţat în 2016 de Bogdan Ionescu cu care are doi copii: Sofia şi Traian jr.
Pe lângă cei trei nepoţi din partea Elenei, fostul preşedinte mai are un nepot, Radu, din partea Ioanei Băsescu, fiica sa cea mare, căsătorită cu avocatul Radu Pricop.