Printul Henrik al Danemarcei, care a murit marţi, după ce a fost spitalizat cu pneumonie, a refuzat să fie înmormântat alături de soţia sa, regina Margrethe a II a, relatează time.com.
Doctorii l-au diagnosticat cu pneumonie la sfârșitul lunii ianuarie în timp ce prinţul se afla în Egipt. El a fost adus la Copenhaga, unde testele au arătat că are o tumoră la plămânul stâng. Deși biopsia a confirmat că este benignă, prinţul a contractat o infecție, iar vineri starea prințului Henrik s-a "înrăutățit foarte mult". În cursul anului anului trecut, prinţul a fost internat de mai multe ori înainte de a fi diagnosticat cu demență în luna septembrie.
Henrik s-a căsătorit cu regina Margrethe a II a în iunie 1967 la Copenhaga şi au doi copii, prințul Frederik, 49 de ani, și prințul Ioachim, 48 de ani. În ultimii ani, prințul a ţinut prima pagină a ziarelor cu nemulțumirile sale privind titlul primit de la familia regală daneză. Căsătorit cu regina Margrethe a II a, el era prinț consort, şi nu rege.
Cu toate acestea, Henrik a crezut că acest lucru e nedrept și chiar a criticat discriminarea de gen, considerând că ar trebui să deţină titlul de Rege Consort. În august 2017, Henrik a declarat public că refuză să fie înmormântat lângă soția sa, când îi va veni timpul, într-un cavou din Catedrala Roskilde.
"Dacă vrea să mă îngroape cu ea, trebuie să mă facă rege consort", a spus prinţul Henrik. " Am terminat. Nu-mi pasă", a adăugat el. Henrik, care s-a retras din îndatoririle regale în ianuarie 2016, a declarat că lipsa titlului rege l-a făcut să se simtă inegal în căsnicie și nerespectat de soția sa.
"Soția mea a decis că dorește să fie Regină și sunt foarte mulțumit de asta", a spus el. "Dar ea trebuie să știe că dacă un bărbat și o femeie sunt căsătoriți, atunci ei sunt egali. Soția mea nu mi-a arătat respectul pe care o soție obișnuită ar trebui să-l arate soţului ei".
El a spus chiar că regina l-a păcălit prin faptul că nu i-a dat titlul de rege - care, totuşi nu se acordă în mod tradițional soților de monarhi. (Soţul reginei Elizabeta a II a Marii Britanii, prințul Philip, de exemplu, este prinț consort, nu rege). "Mă ia de prost. Nu m-am căsătorit cu regina pentru a fi înmormântat la Roskilde", a mai spus el.
Henrik s-a născut Henri de Laborde de Monpezat în Talence, Franța, lângă Bordeaux, în 1934. Dar, la scurt timp după ce s-a născut, familia s-a mutat la Hanoi, Vietnam (încă sub control francez), unde a petrecut primii cinci ani de viaţă, iar mai târziu, anii de liceu. Când s-a căsătorit cu Margrethe în 1967, el și-a schimbat numele în Henrik.
Înainte de căsătorie, a servit în armata franceză în războiul algerian și a lucrat pentru Ministerul Afacerilor Externe al Franței la ambasada din Londra.
Henrik a avut, de asemenea, o înclinaţie pentru poezie, scriind în limba sa maternă, franceza. De-a lungul anilor, câteva dintre poeziile sale au fost publicate în volume.
"Văd poezia ca o oportunitate de imersiune într-un timp superficial dominat de știri și divertisment care ne face dezrădăcinaţi și neliniștiți", a declarat Henrik. "Poezia ne apropie de natura adevărată a lumii, în poezie putem aborda eternele întrebări despre dragoste, singurătate și moarte", a mai spus el.