Mai mulţi purcei, care au fost salvați de la un incendiu izbucnit într-un hambar, au fost serviți sub formă de cârnaţi pompierilor care i-au scos din foc, relatează standard.co.uk.
Două scroafe și 18 purcei au supraviețuit focului, după ce flăcările au cuprins în luna februarie peste 60 de tone de fân într-o fermă din Wiltshire.
Stăpâna fermei, Rachel Rivers, le-a dus luni cârnaţii pompierilor de la Pewsey, în semn de mulţumire, după ce porcii au fost crescuţi şi sacrificaţi.
Ea a încercat să-şi justifice gestul care a generat controverse : "Sunt sigură că vegetarienii vor urî ceea ce am făcut. Am vrut să le mulțumesc. L-am promis că le voi aduce niște cârnați când va fi momentul şi toți au fost mulțumiți. Noi avem fermă și cu asta ne ocupăm. Nu le putem păstra ca animale de companie".
Pompierii au împărtășit cu ceilalţi grătarele "fantastice", dar prin fotografii postate pe pagina de Facebook a Pewsey Fire Station.