O româncă de 26 de ani a fost încoronată Miss Global Charity Queen 2017, sâmbătă, în regiunea Penghu, Taiwan, într-un concurs la care au participat reprezentante din peste 40 de țări, din întreaga lume, relatează focustaiwan.tw.
Finala concursului a avut loc la Hotelul Four Points Sheraton din orașul Magong, Penghu, unde Elisabeta Eliza Ancău din România a trecut de alte patru finaliste şi a fost încoronată Regina Carităţii Globale 2017.
Reprezentanta României este model în cadrul agenției Euromodels din Cluj-Napoca și a mai câștigat, în anul 2016, locul II în cadrul Miss Global Beauty Queen (Seul, Coreea de Sud), iar în 2015 titlul de Miss Supranațional România.
Acest concurs, sponsorizat de guvernul provinciei Penghu, a fost conceput pentru a promova resursele turistice ale Penghu și Congresul Mondial al celor mai frumoase golfuri.
Eliza Ancău va primi un contract pe un an ca ambasador oficial al Congresului Mondial, care va fi organizat în Penghu în luna octombrie a anului viitor.
În ciuda faptului că nu a ajuns în finală, frumusețea Taiwanului, Nian Yu-ling, a primit premiul pentru popularitate. Este pentru prima dată când Penghu a găzduit un asemenea concurs internațional de frumusețe, fiind o oportunitate de a prezenta patrimoniul cultural și natural al regiunii, la nivel mondial.