A fost ideea unei companii de public relations, şi a fost botezată "Lunea Albastră". Se spune că a treia zi de luni din ianuarie este cea mai tristă zi din an. Cel puţin, aşa e "moda", încă din 2005.
Nu ştim dacă cei de la firma de PR respectivă au luat în calcul traficul infernal din Bucureşti, într-o zi în care încep şcolile şi mai şi ninge un pic! Cert este că reprezentanţii acestia susţin că au luat în calcul perioada care a trecut de la Crăciun, finalul concediului, vremea proastă, datoriile acumulate după sărbători şi lipsa motivaţiei.
Cel mai adesea, Lunea Albastră este a trei zi de luni din ianuarie, dar poate fi şi a doua sau a patra.
Psihologii au spus mereu că evenimentul nu are nicio bază ştiinţifică, dar a devenit popular şi oamenii se comportă ca şi cum astăzi chiar este cea mai tristă zi din an.
Specialiştii recomandă activităţi fizice care îmbunătăţesc starea de spirit, dar şi vizionarea unor filme vesele sau inspiraţionale.