Britanicii sunt îndemnați să se gândească mai mult la caloriile pe care le consumă. Departamentul Sănătăţii Publice din Anglia (PHE) a emis noi recomandări care să-i ajute pe britanici să slăbească, relatează dailystar.co.uk.
Conform acestora, britanicii sunt sfătuiţi să-şi împartă aportul total de calorii la cele trei mese principale ale zilei. În prezent, aportul zilnic de calorii recomandat pentru femei şi bărbați adulți este de 2.000, respectiv, 2.500, dar britanicii consumă cu 200 - 300 kcal mai mult în fiecare zi. Îngrijorător este că şi copiilor li se dă prea multă mâncare, consumând un exces de 500 de calorii pe zi.
PHE îi îndeamnă pe britanici să acorde atenție cantităţii de alimente pe care o consumă. Oficialii din domeniul sănătății consideră că urmărirea aportului de alimente este mai ușoară dacă se împarte aportul caloric zilnic la cele trei mese principale.
Astfel, ar trebui consumate 400 de calorii la micul dejun, 600 la prânz și 600 la cină. PHE a lansat o inițiativă de reducere cu 20% a caloriilor din produsele consumate de familii, până în 2024.
Acest lucru se poate realiza prin reducerea dimensiunilor porțiilor, adoptarea unor rețete mai sănătoase și achiziționarea de produse alimentare cu conținut scăzut de calorii. Dacă aceste planuri vor avea succes, ar putea fi prevenite peste 35.000 de decese premature.
De asemenea, bugetul NHS ar face economii de aproximativ 9 miliarde de lire sterline, costurile de asistenţă medicală şi socială pe o perioadă de 25 de ani.
"Britanicii trebuie să urmeze o dietă. Copiii și adulții consumă în mod obișnuit prea multe calorii și de aceea mulți sunt supraponderali sau obezi. Industria poate ajuta familiile prin găsirea unor modalități inovatoare de reducere a caloriilor în produsele alimentare pe care le bucurăm cu toții și promovarea conducerii business-ului britanic pe scena mondială în combaterea obezității", a declarat Duncan Selbie, directorul executiv al PHE.
Dr Alison Tedstone, nutritionistul principal la PHE, a adăugat: "Obiectivul de reducere cu 20% este rezultatul analizei datelor privind consumul de calorii, experienţa în programele de reducere a consumului de zahăr şi sare şi a peste 20 de întalniri cu reprezentanţii industriei alimentare şi cu factorii interesaţi".