Moda în “Jocurile Foamei”: stil versatil și extravagant

05 Dec 2015 | scris de Sebastian S. Eduard
Moda în “Jocurile Foamei”: stil versatil și extravagant

Am văzut-o la început modestă şi temătoare, apoi am descoperit că e ambiţioasă şi necruţătoare, dar şi că crede în valorile universale ale binelui şi frumosului. Apoi am descoperit-o în suferinţă, încercând să îşi revină şi acum o regăsim mai puternică şi mai sigură pe ea ca niciodată. Stilul ei s-a transformat în consecinţă.

Poate cea mai bună lecţie de stil pe care ne-o dă Katniss, de-a lungul celor patru pelicule din franciza Lionsgate, este că orice neplăcere spontană se depăşeşte cel mai uşor cu o dispoziţie şi Dar care sunt elementele stilului ei unic? Centura multifuncţională, dieta de supravieţuitoare, arcul şi săgeata, trainingul riguros şi lejeritatea cu care face trecerea între ţinutele de luptă şi cele elegante, ample. Cu siguranţă, însă, cel mai important aspect al look-ului lui Katniss este versatilitatea, care stă şi la baza tuturor transformărilor prin care trece de-a lungul celor patru filme

Machiaj 

La fel ca ea, stilul multor personaje suferă schimbări radicale de-a lungul seriei, care chiar variază de la o extremă la alta: când umil şi modest, când ostentativ şi extravagant.  În ultima peliculă, look-urile se schimbă încă o dată, iar la butoane sunt tot designerii Kurt & Bart, din mâinile cărora au ieşit cele mai fashionable ţinute din serie. Responsabil de machiaj sunt  Ve Neill şi Nikoletta Skarlats, alături de alţi membri ai echipei de producţie, printre care make-up artist Conor McCullagh şi hair stylist Camille Friend.

Încă de la debutul francizei, Ve Neill, care este câştigătoarea unui Oscar pentru machiaj, a fost principala forţă creativă din spatele esteticii chipurilor. Pentru ultimul film, ea a recurs la elementele magice şi capricioase reprezentative pentru universul din Panem, dar le-a conferit o tuşă realistă, în ton cu schimbările din Capitoliu.

“Machiajul nu mai este atât de orientat spre fantezie ca în primele filme, ci are elemente realiste, în ton cu acţiunea”, explică Ve Neill. “Acum suntem în plin război şi asta se reflectă diferit asupra fiecărui personaj în parte. Desigur că ne-am propus ca look-ul să fie cool, dar ultimul capitol al seriei e mult mai emoţional decât celelalte”, mai spune ea.

Emotie si realism

Şi nu doar emoţie şi realism se transmit prin machiaj, ci şi duritatea scenelor de luptă. Acum îi vedem pe Katniss, Peeta şi Gale drept soldaţii care mărşăluiesc spre Capitoliu cu gândul clar de a-l ucide pe preşedintele Snow. “Unul dintre cele mai interesante aspecte ale faptului că am filmat scenele de luptă din Capitoliu în Europa, este că am putut colabora cu artişti make-up din Germania şi Franţa care au adus la bord un stil complet diferit, conferind un look foarte fresh”, spune Ve Neill.

Nici apetenţa pentru lux şi glamour n-a dispărut complet din stil, ci a fost reinterpretată într-un mod neaşteptat.

Alte schimbări de look regăsim, în cel mai recent film al seriei, şi la Effie, complet transformată cu ajutorul designerului Nikoletta Skarlatos. “Effie sub bagheta Nikolettei este mult mai stilizată şi mult mai matură, elegantă, pragmatică”, spune Ve Neill.

Transformată este şi Coin, mai ales pentru că ambiţiile o ajung din urmă şi ni se arată un alt caracter al ei.  “Caracterul i se schimbă, la fel şi aspectul. Julianne (Moore, care o interpretează pe Effie) e mult mai frumoasă şi mai puternică”, afirmă Ve Neill.

Revenind la eroina seriei, acum o vedem asumându-şi rolul de lider, puternică şi sigură pe ea, după ce a evoluat enorm de la adolescenta modestă şi nesigură din primul film şi a trecut prin momente extreme şi traume. “Când o vedem în costumul de gaiţă zeflemitoare observăm că a crescut, că s-a maturizat emoţional. Aşa că machiajul în ultimul film nu mai pune accent pe trenduri, ci pe feminitatea şi puterea lui Katniss. Pare frumoasă, puternică şi de încredere”, spune Ve Neill. Artista de make-up mărturiseşte că îi e dor de platourile de filmare, mai ales că experienţa în sine a fost unică şi a presupus trecerea de la machiaj de luptă, la glamour şi fantasy.

Filmul „Jocurile foamei: Revolta – Partea a doua / The Hunger Games: Mockingjay – Part 2” este distribuit de Forum Film România și a avut premiera pe 20 noiembrie 2015, fiind distribuit în format 3D, IMAX 3D și 4DX.

Alte stiri din Film

Ultima oră