LOVE 3D. Porno? Hard Porno? Oricum, un film care îți testează limitele la toleranță (VIDEO)

21 Mar 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
LOVE 3D. Porno? Hard Porno? Oricum, un film care îți testează limitele la toleranță (VIDEO)

Dar despre ce este vorba în „LOVE 3D ”, film care a intrat în rețeaua cinematografică din acest week-end?

 

LOVE 3D este o tulburătoare poveste de dragoste la Paris dintre un băiat, o fată şi încă o fată, în regia lui Gaspar Noé (Irreversible). Este povestea unei relaţii amoroase spuse numai prin intermediul scenelor de sex. Filmul este distribuit de Independenţa Film și este interzis sub 18 ani.

 

 

Inițial, trebuia să joace Monica Belluci

Filmul a avut un buget de cca 3 milioane $, iar toate filmările au avut loc la Paris. Iniţial, proiectul s-a numit Danger şi în rolurile principale ar fi trebuit să joace Monica Belluci şi Vincent Cassel, însă cei doi au renunţat ulterior la idee şi aşa a apărut între timp Irreversible. "Vincent mi-a spus că intimitatea şi viaţa lor sexuală sunt singurele lucruri care le-au rămas doar pentru ei şi nu ar vrea să schimbe asta odată cu filmul", a spus Noé anul trecut la Bucureşti, într-un interviu pentru Mediafax. "Şi eu fac filme, şi eu m-am îndrăgostit de o femeie, la fel ca personajul principal", a dezvăluit Noé elementul autobiografic din LOVE 3D, element care se regăseşte în toate celelalte filme ale sale.

 

 

Fani hardcore

“La fel ca şi Nymphomaniac din ediţia trecută a Festivalului, LOVE 3D este un fel de şoc care testează limitele de toleranţă pe fiecare piaţă pe care intră.”, scrie despre această producție Variety, pentru ca The Guardian să spună despre el că este “Un film exclusiv pentru fanii hardcore”

 

 

 

Cuplul ideal, părinții

“Părinţii mei au fost împreună 55 de ani”, spunea regizorul Gaspar Noé într-un interviu de anul trecut pentru Metropotam.ro, cu ocazia lui Les Films de Cannes à Bucarest. “Bine, au făcut multe tâmpenii, dar au rămas împreună - ei sunt un fel de model. Pentru mine, un cuplu ideal e acela care supravieţuieşte dincolo de orice dificultate întâlnită. Şi ai mei au trecut prin multe. Cred în noţiunea de cuplu, însă ştiu că monogamia nu se află în codul nostru genetic. Şi atunci, cum facem? Uite că unii oameni au reuşit”.

_______________

Cititi si:

Ce fel de Întâia Doamnă ar fi Klaus Iohannis?

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Film

Ultima oră