Actriţă cu o vastă experienţă, mămică dedicată şi familistă convinsă, Dana Rogoz ajunge pe marile ecrane din 2 octombrie, dublând-o pe mofturoasă Nutsy, personajul principal feminin din animaţia „Blinky Bill: Koala cel poznaş”.
Obişnuită cu platourile de filmare şi studiourile de înregistrări, Dana poveşte încântată despre cum a fost cucerită de povestea lui Blinky: „Am un personaj foarte haios. Sunt prietena lui Blinky, Nutsy, adică sunt foarte nebunatică şi cumva fiţoasă. Dublajul este o experienţă amuzantă, nu tocmai uşoară şi care îţi oferă mari satisfacţii la final, când ajungi la cinema. Personajul scoate din tine lucruri, de care nu credeai că eşti capabil.”, mărturiseşte actriţa.
Nutsy are o poveste destul de tristă, însă viaţa ei se schimbă în momentul în care îl cunoaşte pe Blinky Bill. O koala domesticită, Nutsy s-a obişnuit să trăiască în captivitate. După ce şi-a pierdut părinţii într-un incendiu, micuţa a fost salvată de oameni şi crescută la zoo. Este o prinţesă analitică, pragmatică şi pretenţioasă, care preferă să fie îngrijită de cei din jur şi nu are habar cum îşi poate purta de grijă singură.
Nutsy devine cea mai bună prietenă a lui Blinky şi îl ajută să-şi găsească tatăl care a dispărut în urmă cu mult timp pe când se afla într-o misiune de explorare. Într-o zi, micul Blinky dă peste indicii despre locaţia tatălui lui şi hotărăşte să pornească în cea mai mare şi periculoasă aventură a vieţii sale. De-a lungul drumului se va împrieteni cu cele mai neobişnuite personaje, printre care şi cu Jacko, o şopârlă ameţită şi foarte energică.
Urmăriţi neîncetat de o pisică sălbatică răzbunătoare, cei trei curajoşi amici trebuie să înveţe să se ajute reciproc pentru a supravieţui prin ţinuturile necunoscute ale Australiei.
Din 2 octombrie, Virgil Ianţu şi Dana Rogoz, împreună cu alte nume sonore vor putea fi auziţi în animaţia „Blinky Bill: Koala cel poznaş”, în premieră pe marile ecrane din ţară. Animaţia este distribuită de Freeman Entertainment.