"Aferim!", unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice româneşti din ultimii ani, a câştigat, la începutul anului, trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de la Berlin, dar și numeroase alte premii (Trofeul Orașului Lisabona și Premiul de Distribuție la IndieLisboa, Le Bayard d’Or pentru cea mai bună imagine la Namur, Premiul Publicului la Let’s CEE Viena, distincția FIPRESCI la Miskolc în Ungaria).
77.000 de spectatori
Lungmetrajul produs de Ada Solomon este cel mai de succes film românesc al anului, înregistrând aproape 77.000 de spectatori în sălile de cinema.
"Aferim!", de Radu Jude, este un un film istoric a cărui acţiune are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).
Atât DVD-ul cât și Blu-Ray-ul conțin subtitluri în română, engleză și franceză. Cele două formate vin însoțite de o broșură ce cuprinde un dicționar de arhaisme, materiale apărute în publicații internaționale dar și un context istoric semnat de Constanța Vintilă-Ghițulescu, doctor în istorie și civilizație la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris. Cercetător la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga". Profesor asociat la Facultatea de Sociologie a Universității București.
În premieră în România, ambele variante vin cu o versiune accesibilizată pentru persoanele cu deficiențe de vedere.
În plus, atât dvd-ul cât și Blu-Ray-ul conțin și scurtmetrajele “O umbră de nor” și “Trece și perete”, ambele regizate de Radu Jude.
Filmul va putea fi găsit în rețeaua Librăriilor Cărturești, Librăria “Anthony Frost” din București și Librăria Habitus din Sibiu.