Recep Erdogan,preşedintele Turciei a declarat astăzi că Turcia refuză sa modifice legea antiterorista, aşa cum a condiţionat Uniunea Europeana pentru ridicarea vizelor,scrie agerpres.ro
"Uniunea Europeană ne cere să modificăm legea antiteroristă. Însă, în acest caz noi vom spune: 'noi vom merge pe drumul nostru și voi pe al vostru''', a declarat Erdogan, în timpul unui discurs public susținut la Istanbul.
În cadrul aceluiași discurs, Erdogan a declarat că reforma constituțională care i-ar conferi puteri extinse președintelui trebuie să fie supusă rapid la vot în cadrul unui referendum.
"O nouă constituție și un sistem prezidențial sunt o necesitate urgentă", a declarat el, la o zi după retragerea premierului său, Ahmet Davutoglu, de la conducerea Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP, islamo-conservator) și, implicit, a guvernului, o decizie care ar urma să consolideze puterea președintelui Recep Tayyip Erdogan.