Uniunea Agricolă ”Seyda” din Germania mizează anul acesta pentru recoltarea sparanghelului aproape exclusiv pe muncitori sezonieri români.
”Anul acesta ne axăm în special pe muncitori din România. Cei de acolo își iau concediu special pentru această perioadă și vin ca să încaseze tariful minim orar garantat prin lege: 8,50 euro. O afacere profitabilă de ambele părți. Principalul motiv este că nu găsim cetățeni germani dornici să facă această muncă destul de solicitantă. Pentru cei care sunt de mai mult timp șomeri în Germania, principalul obstacol este ora de trezire dimineața. Apoi, noi punem preț și pe experiență în domeniu. Această activitate necesită și o anumită îndemânare”, spune președintele Seyda, Jens Fromm, pentru Mitteldeutsche Zeitung.
El se plânge că impunerea salariului minim duce la dispariția întreprinzătorilor mici și mijlocii, care nu își permit să mai plătească astfel de salarii. Dar cum legea trebuie respectată, ei au căutat o modalitate de a merge la limita ei. Astfel, salariul minim este achitat integral, însă ei optează pentru angajarea unui număr mai mic de muncitori și alocarea unui volum de muncă mai mare.
”Muncitorii români fac față cu brio acestei provocari. Printre ei se află profesori și ingineri, care și-au luat special concediu ca să ajute la recoltarea sparanghelului în Germania. În câteva luni, ei câștigă cât într-un an în România. După doar câțiva ani, își permit din banii adunați să își cumpere o mașină sau să ridice o casă”, subliniază Fromm.
Muncitorii sunt recrutați printr-o agenție română deja specializată în domeniu. Astfel, nemții nu întâmpină probleme organizatorice. De transport, cazare și masă se ocupă agenția. ”Realitatea este că un muncitor german nu poate să țină pasul cu unul străin. Până la impunerea salariului minim, în fiecare sezon angajăm 50 de muncitori germani, subvenționați de statul german, de obicei persoane cu handicap. Înainte plăteam la kilogram și îi favorizam pe cei care munceau bine. Acum avem nevoie de oameni care să vegheze asupra activității muncitorilor. Misiunea lor este sparanghelul de 22 de centimetri. Este o muncă grea și solicitantă. Necesită abilități fizice deosebite. Un muncitor de top produce 20 de kilograme pe oră. Ziua de lucru începe la 5 dimineața, iar la amiază, noi trebuie deja să aprovizionăm magazinele din regiune cu sparanghel proaspăt și de calitate”, adaugă Fromm.
Ministerul Agriculturii a decretat că sparanghelul este leguma numărul 1 în Germania, ajungând la 25% din totalul legumelor consumate anual. Este neclar dacă lucrurile vor rămâne la fel și în 2015, fiindcă salariul minim a adus cu sine și scumpirea produselor agricole. ”Practic, în funcție de calitate, clientul trebuie să plătească între 50 de cenți și 1 euro în plus pentru fiecare kilogram”, a încheiat Jens Fromm, pentru sursa citată. (I.D)