În timpul lucrărilor la aeroportul Ørland, arheologii au descoperit un teren vechi, de 91.000 mp, care echivalează cu 13 terenuri de fotbal. Unele dintre artefactele scoase la suprafaţă în timpul excavărilor din site includ bijuterii, oase de animale şi un ciob dintr-o cupă de sticlă verde.
Se crede că zona a fost locuită de o comunitate de pescari. Este pentru prima dată în Norvegia când se descoperă vestigii din Epoca Fierului, şi mulţi arheologi cred că rămăşiţele s-au păstrat în condiţii bune datorită solului din zonă care are o aciditate scăzută.
Istoricii anticipau cu mult timp în urmă că zona este bogată în artefacte antice, dar nu putut face săpături arheologice din cauza restricţiilor impuse de lege.
Legea norvegiană cere apariţia unei oportunităţi pentru a se putea face excavaţii într-o anumită zonă, ceea ce înseamnă că planurile guvernului norvegian de a extinde aeroportul Ørland au apărut la momentul potrivit.
“Este un loc stategic. Este o arie protejată de-a lungul coastei norvegiene, de la sud la nord, şi se află la gura fiordului Trondheim, o legătură vitală cu Suedia şi regiunile din centrul Norvegiei. Niciodată nu au mai fost analizate în Norvegia astfel de artefacte. Acum, rolul nostru este să vedem ce s-a întâmplat aici, cum trăiau atunci oamenii”, a declarat managerul de proiect.