În noul său eseu, din care Le Figaro dezvăluie mari extrase, profesorul emerit de filozofie de la Sorbona Jean-François Braunstein vede în wokism mult mai mult decât un simplu val de „nebunie trecătoare” sau snobism intelectual. Este, pentru el, un fanatism autentic: adepții săi, profund intoleranți, maschează opiniile în știință și se cred obligați să îndoctrineze.
Fenomen societal, mișcarea "woke" este criticată de multe cărți care încearcă să contrazică această ideologie născută în campusurile americane înainte de a traversa Atlanticul. Bazat pe o documentare abundentă și precisă, noul eseu al filosofului Jean-François Braunstein se remarcă însă prin densitatea și rigoarea sa. Profesorul emerit de filozofie de la Sorbona vede în wokism mult mai mult decât un val de „nebunie trecătoare” sau snobism intelectual. Este, pentru el, un fanatism autentic: adepții săi, profund intoleranți, maschează opiniile în știință și se cred obligați să îndoctrineze.
Noua religie americană
„Bărbații sunt însărcinați”, „femeile au penis”, „femeile trans sunt femei”, „toți albii sunt rasiști”, „toți negrii sunt victime”, „biologia este virilă”, „matematica este rasistă”, „Churchill este rasist”, „Schoelcher este un sclavagist”, etc. Asemenea proclamații sunt surprinzător de absurde. Ele constituie însă afirmațiile de bază ale gândirii woke care tinde să se impună în toate societățile occidentale. Se bazează pe teorii precum „teoria genului”, „teoria rasei critice” sau „teoria intersecțională”, care au devenit evanghelie în universitățile noastre.
Wokiștii explică că genul este o chestiune de alegere și că doar conștientizarea pe care o avem de a fi bărbat sau femeie sau orice altceva contează. Rasa devine din nou un factor determinant esențial al existenței noastre în societate: oamenii albi ar fi rasiști prin definiție, iar „rasializații” (cei de culoare) nu ar putea fi în niciun fel rasiști. În ceea ce privește intersecționalitatea, este un „instrument” de potențare a tuturor identităților victimizate și de apel la lupta împotriva celor responsabili de această discriminare. Vinovatul de toate acestea este bărbatul alb occidental heterosexual, prin definiție sexist, rasist și colonialist, care este „țapul ispășitor perfect”. Cei care nu acceptă aceste teorii woke sunt denunțați pe rețelele de socializare și, ori de câte ori este posibil, expulzați de la locul de muncă, de la universitate sau în altă parte.
Mass-media și mulți politicieni îmbrățișează cu entuziasm aceste teorii, iar ceea ce a fost cândva o curiozitate americană a devenit, cu o viteză extraordinară, discursul oficial al elitelor noastre. Am putea fi tentați să ne liniștim spunând că acest lucru nu afectează decât facultățile de litere și științe umane, care au mai văzut alte teorii. Dar astăzi în facultățile de știință și medicină continuă ofensiva woke: științele exacte sunt inculpate și ele ca „rasiste” și „virile”.
Dar wokismul nu se limitează la lumea educației. După cum a remarcat pe bună dreptate jurnalistul american Andrew Sullivan, „acum toți trăim în campusuri”. Elitele occidentale, care au devenit activiști în timpul studiilor, răspândesc acum aceste idei pe rețelele de socializare, în mass-media, în presă și în industriile culturale. În companiile mari se dezvoltă un capitalism woke care pune în aplicare politici de „diversitate, echitate, incluziune”, adică politici de discriminare pozitivă care contravin tuturor principiilor meritocratice. Gafam, ca și Netflix și rețelele sociale, promovează în mod masiv gândirea corectă din punct de vedere politic (…). Prin wokism avem de-a face astfel cu adevărat cu o nouă religie. Unii autori americani sunt convinși că aceasta este „următoarea religie americană” care vrea să „șteargă toată memoria istorică a civilizației”, precum creștinismul, care a devenit religia de stat în secolul al IVlea și a vrut să șteargă întreaga lume greco-romană. Caracterul foarte intolerant al religiei woke și refuzul ei de a se adresa celor care nu împărtășesc punctul ei de vedere, lipsa ei de transcendență, o fac să semene mai exact, pentru moment, cu o sectă cu dimensiune politică și socială.
Echivalentul „privilegiului alb” al păcatului originar
Specialistul în Tocqueville, Joshua Mitchell, a făcut legătura între woke și post-protestantism. Evocă o Great Awokening, o Mare Trezire Woke, care ar fi ecou Marii Treziri protestante din secolele trecute. Dar Mitchell insistă asupra două diferențe esențiale: cu religia woke, „trăim în mijlocul unei treziri americane (…) dar fără Dumnezeu și fără iertare”. „Privilegiul alb” pare atunci a fi echivalentul unui fel de păcat originar. Oamenii albi sunt vinovați de faptul că strămoșii lor au asuprit și continuă să asuprească negrii și pe toți oamenii de culoare. El este responsabil pentru aproape tot răul care există pe pământ. Dar acest privilegiu este într-un fel mai grav decât păcatul originar. Într-adevăr, spre deosebire de păcat, care este în general rezultatul unei libere alegeri, a noastră sau a lui Adam, privilegiul alb este un fapt biologic, de care este absolut imposibil să scapi. (...)
„Masculinitatea toxică”, care afectează fiecare bărbat atâta timp cât este de sex masculin, trebuie de asemenea condamnată. Această „masculinitate toxică” este responsabilă pentru mare parte din violența din lume, fie împotriva femeilor, fie împotriva bărbaților înșiși, care suferă de tensiunile pe care această masculinitate le provoacă în interiorul lor. Asociația Americană de Psihologie APA, explică că „socializarea pentru a se conforma ideologiei tradiționale a masculinității s-a dovedit că limitează dezvoltarea psihologică a bărbaților, le limitează comportamentul, le pătează rolul de gen, duce la conflicte între rolurile de gen și le influențează negativ sanatatea mentală și fizică. O soluție de încercat, dacă bărbatul este de acord, ar fi de a îl „deconstrui”. Potrivit unui autor francez bine intenționat, gata să se „demasculinizeze”, acesta „trebuie să poată scăpa de educația primită, de reflexele pe care le-a dobândit, de ideologia de gen pe care ne-am făurit-o noi înșine, din atmosfera de toleranța (față de „ideologia masculinității tradiționale”) care ne înconjoară, până la punctul de a renunța la a fi ceea ce am fost mereu” . Dar acesta este doar un modest paliativ pentru a încerca temporar să depășim „virilismul” dar nu ne va elibera definitiv de el.
Astăzi, însă, am putea lua în considerare o altă soluție mai radicală, care a avut un oarecare succes. Dacă nu vrei să mai fii bărbat, de ce să nu devii femeie? Putem schimba genul și deveni transgenderi sau, dacă vrem să ajungem la sfârșitul transformării, să devenim transsexuali. Acest tip de schimbare nu este doar acceptată pe scară largă ci este chiar încurajată.
Trans vs femei
Din ce în ce mai mult, după cum remarcă Helen Joyce (jurnalista britanică), „bărbații care au violat și torturat femei sunt transferați în închisori pentru femei” cu consecințe dramatice pentru securitate. Problema este că preferăm să punem în pericol majoritatea în beneficiul unei mici minorități de militanți convinși, care se prezintă drept victime eterne. Drepturile lor ca trans sunt înaintea siguranței femeilor închise.
În mod similar, competițiile sportive pentru femei sunt din ce în ce mai deschise bărbaților trans care se identifică ca femei, indiferent de orice considerație fiziologică. Astfel, Lia Thomas, înotătoare transgender, a câștigat foarte ușor, în martie 2022, 500 de metri liber în campionatele americane universitare feminine: cu patru ani mai devreme, Lia Thomas mai concura încă în competițiile masculine. După cum a arătat foarte bine Linda Blade, fostă campioană și antrenoare de atletism, aceste pretenții înseamnă încheierea competițiilor feminine pe termen lung. Supuse activismului trans, federațiile sportive, una după alta, deschid competițiile feminine sportivilor de sex masculin care se autoidentifică femei, fără niciun criteriu fiziologic. Blade luptă împotriva acestei tendințe profund misogină:„Să fim și realiști: sportul este o rezervație bazată pe biologie. Recomandarea de a deschide sportul feminin pentru bărbați este fără îndoială, indiferent de intenție, cea mai misogină decizie luată vreodată în istoria sportului. Într-adevăr, statistic, sportivii de sex masculin sunt cu 40% mai grei, cu 15% mai rapizi, cu 30% au mai multa forță și cu 25-50% sunt mai puternici decât omologii lor feminini, indiferent de orice intervenție hormonală. Ideea că bărbații trans deveniti femei sunt femei semnifică sfârșitul sportului feminin, iar lobby-ul trans a devenit o modalitate de a îndepărta definitiv femeile din sport.
Antirasismul distructiv pentru negri
În ultima sa carte, Rasismul woke. Cum o nouă religie a trădat America neagră, John McWhorter, profesor de lingvistică la Columbia, demonstrează că consecințele acestui așa-zis nou anti-rasism sunt deosebit de distructive pentru oamenii de culoare. McWhorter urmărește în special un manual de matematică care vrea să „demonteze rasismul în lecțiile de matematică” și face parte din programul „matematică corectă” al Fundației Gates. Această carte este plasată sub aprobarea lui Ibram X. Kendi și Robin DiAngelo (eseiști și academicieni americani), pentru a explica că „Cultura supremacistă albă se manifestă în sălile de matematică atunci când accentul se pune pe obținerea răspunsului „potrivit” mai degrabă decât pe înțelegerea conceptelor și a raționamentului.” Scopul ar fi „demontarea rasismului în educația matematică” și implicarea mai generală a „întorsăturii socio-politice în toate aspectele educației, inclusiv în matematică”. Pentru a face acest lucru, nu mai e vorba de lecții, ci de „orchestrarea discuțiilor productive despre matematică” unde ideile vor veni spontan de la elevi. Nu trebuie să ne așteptăm ca copiii de culoare să stăpânească precizia matematicii, dar ar trebui să-i felicităm pentru că vorbesc despre asta în jurul lor (...). Fie ca matematica să piară în numele „luptei antirasiste”! Nu ar fi esențial să „facem efectiv calcule”, mai degrabă ar fi necesar să „știm despre ce este vorba cu matematica”. McWhorter constată că „întregul document este orientat spre ideea că este imoral să-i convingi pe copiii de culoare să fie exacți”. A cere elevilor să-și arate munca sau să ridice mâinile înainte de a vorbi ar fi rasist.
McWhorter concluzionează două lucruri din acest manual. În primul rând, că este de fapt „rasism prezentat ca anti-rasism”. Apoi, McWhorter concluzionează că promotorii acestei învățături antirasiste nu mai predau o știință, ci o religie. „Oamenii pot sacrifica un copil de 9 ani, o fecioară sau o văduvă pe rug în cinstea unui zeu, oamenii pot sacrifica copiii de culoare, lipsindu-i de stăpânirea matematicii, pentru a arăta că sunt suficient de iluminați pentru a înțelege că viața lor poate fi afectată de rasism și, prin urmare, ar trebui protejată de orice este o adevărată provocare.” Aceasta, „nu este pedagogie; este o predică”. Și, așa cum spune McWhorter, propunerile religioase nu au loc în piața publică și mai ales în școli.
Antrenarea minților tinere
Religia woke nu se limitează doar la lumea academică, ea vizează acum învățământul primar și secundar. În măsura în care wokiștii sunt credincioși convinși, ei fac prozelitism. Vor să-și facă ideile să triumfe și să antreneze noile generații mai maleabile. Deoarece nu este întotdeauna ușor să convingi adulții că identitatea de gen nu are nimic de-a face cu corpul sau că rasismul este inerent la albi, wokiștii se antrenează pentru a convinge copiii, de la o vârstă fragedă.
Retragerea profesorilor „boomer” le va lăsa în curând câmpul deschis. În lumea occidentală, învățământul primar și secundar pune acum din ce în ce mai mult accent pe educația de gen și pe promovarea identităților transgender. Este vorba de a denunța, încă de la grădiniță, „stereotipurile sexuale” și de a încuraja copiii să „exploreze” sau să „deconstruiască genul”. Copiii trebuie să învețe că depinde de ei să-și aleagă sexul, care nu depinde neapărat de corpul lor. Se dezvoltă astfel „fenomenul transgender”, care vede adolescenți cerând să-și schimbe genul sau sexul.
Această dorință de a acționa asupra copiilor foarte mici este evidentă și în jurul problemei rasei. „Educația antirasistă” ar trebui să înceapă cât mai devreme posibil, deoarece copiii ar trebui să fie rasiști de la vârsta de șase luni. Ibram X. Kendi a realizat o scurtă carte ilustrată, Antiracist Baby, pentru a începe această educație antirasistă de la o vârstă fragedă.
Aici mișcarea de trezire capătă aspectele sale cele mai deranjante: nu-și ascunde dorința de a îndoctrina copiii. Pentru cei mai militanți wokiști, precum juriștii Richard Delgado și Jean Stefancic (academicienii americani considerați părinții teoriei critice a rasei, nota editorului), această prezență în școli este adevăratul semn al succesului lor: Anii de școală, gimnaziu și liceu sunt acum ani de îndoctrinare continuă de către profesori care au fost ei înșiși convertiți la wokism în facultate. Există o adevărată dimensiune totalitară acolo și nu se poate sa nu ne trimită cu gândul la felul în care comuniștii și fasciștii au încercat să înregimenteze tinerii.
