Atacul forțelor americane asupra bazei siriene a a adus Statele Unite la doar ”un pas de o confruntare militară cu Rusia”, a declarat premierul rus, Dmitri Medvedev, pe pagina sa de Facebook, estimând că Donald Trump "a fost îngenunchat de mașinăria puterii" în doar două luni și jumătate de la instalarea sa în funcția de președinte al SUA.
"În locul declarațiilor extrem de des folosite despre unirea forțelor împotriva inamicului comun, ISIS (Statul Islamic), Administrația Trump a demonstrat că dorește să lupte cu înverșunare împotriva guvernului legitim al Siriei", scrie Medvedev.
Primul ministru al Rusiei a mai menționat că în dorința de a-și îndeplini acest deziderat, Statele Unite este gata "să acționeze împotriva legilor internaționale, fără acordul ONU, violând chiar propriile proceduri care stipulează că orice acțiune militară fără legătură cu o agresiune îndreptată împotriva SUA, trebuie să fie notificată Congresului".
"La scurt timp după victoria sa, am remarcat că totul va depinde de cât de curând promisiunile electorale ale lui Trump vor fi învinse de mașinăria puterii. A durat doar două luni și jumătate. Nimeni nu supraestimeză valoarea unor promisiuni electorale, dar trebuie să existe o limită a decenței. În afara acesteia există doar o neîncredere absolută. Ceea ce este cu adevărat trist pentru relațiile bilaterale, complet distruse în acest moment. Ceea ce este o veste bună pentru teroriști", a mai spus Medvedev.
___________________
SUA au informat Rusia în avans că vor ataca o bază militară din Siria. Comunicațiile au avut loc pe o linie specială, folosită de obicei pentru a proteja piloții americani și ruși care zboară deasupra Siriei și pentru a evita posibile incidente aeriene sau atacuri reciproce.
Imagini din satelit sugerează că în baza aeriană ce a fost atacată erau staționate forțe speciale ruse și elicoptere militare, parte a efortului Kremlinului de a ajuta regimul sirian să lupte contra grupării Stat Islamic, notează Reuters.