Industria asiatică a falselor morţi: escrocherie sau ştiinţă?

04 Mai 2015
Industria asiatică a falselor morţi: escrocherie sau ştiinţă?
Huange Weiping şi Ding Rui din Shanghai- China, cofondatori ai unui azil pentru bolnavii de cancer, au lansat recent un simulator 4D cu ajutorul căruia doritorii pot experimenta cum este să fii ars şi să renaşti într-un uter. În ciuda temei macabre, jocul, intitulat Samadhi, este foarte solicitat pe piaţa asiatică.
Ascuns undeva în parcul Shenzen din China, Samadhi a fost lansat în septembrie anul trecut ca un joc în care jucătorii plătesc 40 de dolari de persoană pentru o competiţie în care fiecare participant încearcă să evite pedeapsa cu moartea.

Jucătorii care mor pe parcursul jocului sunt aşezaţi într-un sicriu şi duşi apoi într-un cuptor cu ajutorul unei benzi rulante. Sicriul este încălzit la 40 de grade Celsius, iar o combinaţie de aer fierbinte şi lumină creează ceea ce CNN numeşte „o experienţă autentică a arderii”.
După ce sunt arşi, jucătorii văd un uter proiectat pe tavan şi aud o bătaie de inimă. La scurt timp, văd şi o lumină strălucitoare spre care trebuie să se târască pentru ca apoi să se cufunde într-o zonă captuşită, albă, care ar trebui să reprezinte renaşterea lor.

Lăsând la o parte ficţiunea, zeci de oameni şi-au simulat proprile decese, chiar dacă din motive nu tocmai demne de admirat. Creatorii jocului Samadhi vor să schimbe abordarea, iar falsele morţi să nu mai fie doar un mod de a eluda taxele şi partajele, ci o metodă nouă de a salva vieţi şi de a îmbunătăţi sănătatea mentală.

 Puncte de întâlnire ale morţii

Un precursor al jocului Samadhi, numit „Coffin Academy”, a început acum 5 ani în Coreea de Sud, fiind fondat de Jung Joon. Scopul acestei academii a fost de a ajuta oamenii să abordeze moartea într-o manieră responsabilă, explorând atât aspectele psihologice, cât şi cele sociale ale morţii cu scopul de a ajuta clienţii să aprecieze şi se bucure mai mult de viaţă. Într-un interviu acordat The Los Angeles Times, Joon a susţinut, totodată, că seminarul său ajută la combaterea sinuciderilor în Coreea de Sud, care are cea mai ridicată rată suicidală din lume.
Un alt punct de întâlnire pe tema morţii este Lingxin, tot în Shanghai, care şi-a deschis porţile luna trecută şi unde pacienţii au de a face cu o variantă puţin mai riguroasă a Coffin Academy.

Conform ziarului chinezesc Global Times, la Lingxin, clienţii plătesc mai mult de 4000 de dolari pentru tratamente ce constau în plimbări prin camere cu proiecţii video şi voci care le reamintesc că posesiunile materiale nu au importanţă.
De asemenea, ei experimentează zile întregi de medidaţii şi sesiuni de consiliere, false înmormântări şi îşi scriu propriile epitafuri.
Conform lui Rui, Weping şi Joon, răspunsurile pacienţilor şi clienţilor la astfel de experienţe par să fie în general pozitive. În timp ce experienţele în sine adesea induc anxietate şi durere, renaşterile sunt mai mult decât metaforice.

Oricum, pentru critici, concentrarea pe psihopatologia suicidului negjlijează problema de bază, de natură sistemică. „Dacă analizaţi cifrele, la nivel mondial, cele legate de psihopatologia suicidală sunt mai mari în culturile non-occidentale”, a afirmat Mark Kaplan, profesor la UCLA. El a adăugat că trebuie conştientizat faptul că nu este vorba de o problemă psihologică, ci de una socială şi culturală.
Proliferarea simulatoarelor morţii în Asia poate indica apariţia unui nou domeniu de explorare a sănătăţii mintale în care să fie simulate condiţiile ce pot contracara durerea şi gândurile suicidale sau ar putea fi pur şi simplu o escrocherie, neexistând date cantitative care să arate eficienţa unor astfel de „terapii”.Un lucru este însă sigur: Asia are o problemă cu rata sinuciderilor şi este timpul să fie luată în considerare. Dacă crematoriile simulate în parcurile de distracţii sunt sau nu un mod corect a aborda această problemă, rămâne o întrebare deschisă, conchide motherboard.vice.com.


Alte stiri din Externe

Ultima oră