Samer al-Ahmed, un fost prizonier, îşi aminteşte de mica trapă de la uşa sa de celulă, deoarece era în mod frecvent forţat să-şi bage capul prin ea. Gardienii îi presau apoi gâtul de marginea trapei, după care sărea pe capul acestuia cu toată greutatea, până când sângele începea să se scurgă pe podea.
Aceasta este una dintre numeroasele metode de tortură utilizate în închisoarea militară din Saidnaya, cea mai cunoscută din Siria.
Pentru a creşte nivelul de conştientizare asupra poveştilor ascunse de regimul brutal al preşedintelui Bashar al-Assad, arhitecţii au creat un model interactiv al închisorii ca parte a proiectului Amnesty Internaţional.
Acest punct negru pe harta drepturilor omului se află la 25 de kilometri de Damasc, în apropierea mânăstirii Saidnaya, unde creştinii şi musulmanii s-au rugat împreună timp de multe secole. Este o clădire de beton în formă de trifoi, în mijlocul unui deşert de 100 de hectare, relatează The Guardian.
Până acum, nimeni nu a ştiut ce se întâmplă în interiorul închisorii Saidnaya
Pentru a reproduce digital temniţa, Amnesty Internaţional, care estimează că 17.723 de oameni şi-au găsit sfârşitul aici de la începutul crizei din Siria, în martie 2011, a colaborat cu experţi de la departamentul de arhitectură judiciară al colegiului Goldsmiths şi University of London.
Click AICI pentru a pătrunde virtual în interiorul închisorii Saidnaya
"Când am construit modelul, am realizat că locul nu este doar pentru încarcerare, supraveghere şi tortură. Clădirea în sine este un instrument arhitectural de tortură", a declarat Eyal Weizman, director al Forensic Architecture.
Pentru ca reconstrucţia digitală a închisorii să fie cât mai aproape de original, echipa din spatele proiectului Amnesty a intervievat foşti deţinuţi care au scăpat trecând ganiţa către Turcia.
"Arhitectura este calea către amintiri. În timp ce vedeau modelul digital, martorii şi-au amintit evenimentele, obscure, violente şi traumatizante", spune Weizman.
Deţinuţii erau constant legaţi la ochi şi forţaţi să îngenuncheze în momentul în care gardienii intrau în celulă, aşa că prizonierii trebuiau să se bazeze doar pe auz.
Pentru a determina mărimea celulei, zona scărilor şi a coridoarelor, Lawrence Abu Hamdan, artist în sunete, a utilizat anumite reverberaţii.
"Precum un sonar, sunetul le lumina spaţiul din jurul lor. Închisoarea este o temniţă cu ecou, dacă o persoană este torturată este ca şi cum toţi ar fi torturaţi, deoarece sunetul circulă prin spaţiu prin ţevile de scurgere sau prin căile de ventilaţie", explică Abu Hamdan.
Lipsa vederii i-a făcut pe deţinuţi să-şi dezvolte sensibilitatea auditivă, aceştia fiind capabili să deosebească sunetul unei curele sau al unui cablu electric pe piele. Ei ştiau când un om este împuns, lovit sau bătut la perete.
"Toată lumea ţipa – şi gardienii, şi prizonierii"
Un alt deţinut îşi aminteşte de "ceremonia de iniţiere". Nou veniţii erau aduşi la închisoare în camioane frigorifice, bătuţi cu bare de fier şi cabluri. Iar femeile erau violate de gardieni.
"Aşteptându-ne rândul, auzeam sunetul bătăilor, al oamenilor care cădeau din camion, auzeam oameni ţipând. Toată lumea ţipa – şi gardienii, şi prizonierii", povesteşte Jamal Abdou.
Abdou şi Samer al-Ahmed şi-au petrecut primele cinci luni de detenţie într-o carceră îngheţată la subsol, de 2,35 pe 1,65 metri, proiectată pentru o singură persoană, dar în care erau închişi 15 oameni odată.
Stăteau pe jos cu rândul şi, timp de zile întregi în care apa era oprită, erau obligaţi să bea din toaletă.
"Când închideam ochii, vedeam cascade", spune Ahmed.
Weizman crede că recrearea acestui loc, în cele mai mici detalii, are un dublu scop. Nu este doar pentru a veni în sprijinul mărturiilor, ci şi pentru a dezvălui adevărata faţă a lui Assad.
"Scopul este ca acest penitenciar să fie desfiinţat, iar Assad să nu aibă nimic de spus la viitoarele negocieri pentru pace", a mai spus directorul Forensic Architecture.
Amnesty International a lansat pe site-ul său un îndemn pentru ca agenţi independenţi să monitorizeze condiţiile din închisorile siriene.
