Comisia Europeană a anunțat că, din cei 160.000 de migranți ce ar trebui redistribuiți între statele UE pe baza cotelor obligatorii de refugiați, până în prezent au fost relocați doar 272, printre cauzele acestei implementări lente a mecanismului numărându-se întârzierile în crearea hotspot-urilor din Grecia și Italia și preferința migranților pentru anumite state, mai ales Germania.
Conform statisticilor, statele europene care au primit anul trecut cei mai mulți migranți extracomunitari sunt Germania, aproape 1,1 milioane, și Suedia, aproape 200 de mii.
Nemulțumiți de implementarea greoaie a sistemului de cote obligatorii, liderii europeni care susțin acest mecanism au cerut la Consiliul European de pe 17 și 18 decembrie să se ia măsuri pentru a se grăbi aplicarea lui. În plus, unii dintre ei, cum este cancelarul german Angela Merkel, insistă să se instituie și un sistem automat de cote obligatorii permanente pentru redistribuirea tuturor migranților care vor veni de acum înainte în UE.