Imagini de coşmar pe autostrada A3 din Germania, după un accident produs de un român

08 Aug 2015
Imagini de coşmar pe autostrada A3 din Germania, după un accident produs de un român
Doi români au murit, iar alţi cinci au fost grav răniţi după microbuzul cu care aceştia se deplasau a intrat în coliziune cu un camion cu remorcă pentru intervenţii de întreţinere a drumului, pe autostrada A3 din sud-estul Germaniei, informează idowa.de. Accidentul a avut loc vineri dimineaţă între localităţile Metten şi Deggendorf.

Potrivit Ministerului român de Externe, răniţii, patru femei şi un bărbat, aflaţi în stare gravă, au fost internaţi în trei spitale din regiune. Ministerul a precizat că şoferul microbuzului, care a murit în accident, a lovit un utilaj de întreţinere a autostrăzii, staţionat legal pe banda de urgenţă, într-o zonă cu restricţie de viteză.

Vehiculul pentru lucrări de întreţinere era staţionat legal în afara zonei de rulare, pe o bandă temporar închisă circulaţiei. Pe un segment de drum în care viteza era limitată la 80 km pe oră, din cauza unor lucrări de întreţinere, şoferul microbuzului în care se aflau români a lovit din spate utilajul.

Consulatul General al României la München este în legătură permanentă cu autorităţile germane şi cu spitalele unde se află internaţi cei cinci români şi este pregătit să acorde asistenţă consulară de specialitate, potrivit Rador.

Şoferul microbuzului, un român în vârstă de 35 de ani, şi o adolescentă de 15 ani, tot româncă, care stătea în spatele şoferului, au murit în accident.

 “Răniţii sunt în stare critică, dar nu există risc vital”, a declarat un purtător de cuvânt al Poliţiei germane.

Tragicul accident a fost anunţat la poliţia Deggendorf. La faţa locului au venit mai multe maşini de pompieri, ambulanţe şi poliţie. Autostrada a fost complet blocată până la ora 13:00 în direcţia Regensburg, blocajul întinzându-se pe o distanţă de 20 de kilometri, scrie idowa.de.

Şocat de imaginea de la faţa locului, ofiţerul de poliţie Albert Weidinger, şeful departamentului însărcinat cu traficul la Deggendorf, a vorbit despre “o imagine a ororii”. El a fost impresionat în special de tânăra româncă, aflată în spatele şoferului, care nu a avut nici cea mai mică şansă să supravieţuiască. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră