Un comando înarmat a asasinat în propria locuință un primar al unui oraș din sudul Mexicului și încă două persoane, la o zi după ce edilul își preluase mandatul. Gisela Mota și-a preluat mandatul în aceeași zi în care în statul Morelos a fost lansată o operațiune comună la care au participat 600 de agenți locali și federali pentru a asigura securitatea în și în jurul Cuernavaca.
Gisela Mota Ocampo, în vârstă de 33 de ani, era primărița orașului Temixco, situat la 12 kilometri de Cuernavaca, cel mai mare oraș și capitală a statului Morelos (centrul Mexicului), din partea Partidului Revoluției Democratice (PRD, de stânga).
Doi dintre presupușii atacatori au fost uciși de poliție când încercau să fugă de la locul faptei, iar trei suspecți au fost prinși ceva mai târziu, în zonă, a anunțat un reprezentant al poliției.
Morelos este unul dintre statele mexicane cu o rată crescută a criminalității organizate, atribuită prezenței cartelurilor de droguri.