Două statui ale exploratorului Cristofor Columb au fost înlăturate vineri, înainte de răsăritul soarelui, din Chicago, la solicitarea primarului oraşului, îngrijorat de confruntările din jurul monumentelor dedicate acestui personaj din ce în ce mai contestat în SUA, relatează AFP.
În plină noapte, lucrătorii municipali au ridicat cu o macara statuia aflată în parcul Grant, acoperită cu o prelată albă.
"Mă bucur să văd statuia luată", a declarat pentru AFP Brenda Armenta, o locuitoare din Chicago venită să asiste la scenă. "Oamenii realizează că ni s-au spus minciuni pentru a ne oprima", a adăugat ea.
Multă vreme prezentat ca "descoperitor al Americii", Cristofor Columb este acum asociat de mulţi cu abuzurile comise de europeni faţă de amerindieni.
O a doua statuie a navigatorului genovez a fost înlăturată dintr-un cartier italian din cel de al treilea oraş din SUA ca mărime. Autorităţile nu au precizat unde au fost transportate statuile.
Aceste ridicări ale statuilor au fost dispuse de primăriţa democrată Lori Lightfoot "drept răspuns la manifestaţiile care au devenit periculoase pentru manifestanţi şi poliţie, dar şi din cauza eforturilor individuale" de a doborî statuile, au precizat serviciile sale într-un comunicat.
Apărătorii şi criticii lui Cristofor Columb s-au înfruntat în apropierea statuii din Grant Park în mai multe rânduri, inclusiv joi seara.
Moartea lui George Floyd, un afroamerican asfixiat de un poliţist alb pe 25 mai la Minneapolis, a declanşat o dezbatere pe întreg teritoriul SUA privind rasismul şi fundamentele sale istorice. Aceasta a dus la înlăturarea mai multor statui ale unor personalităţi legate de sclavie sau de oprimarea minorităţilor.
Statui ale lui Cristofor Columb au fost înlăturate şi de la Baltimore, Boston sau San Francisco, dar preşedintele Donald Trump, care vede în aceste acţiuni opera "anarhiştilor" şi "agitatorilor", a sărit în apărarea exploratorului.
"Vom construi împreună pentru visul american şi vom apăra şi prezerva modul de viaţă american care a început în 1492, când Cristofor Columb a descoperit America", a declarat preşedintele SUA în discursul către naţiune de pe 4 iulie.
Decizia lui Lori Lightfoot ar putea să sporească tensiunile cu Casa Albă, care a decis deja să trimită, contrar dorinţei primăriţei, poliţişti federali ca întăriri la Chicago, unde infracţionalitatea este în creştere puternică în ultimele săptămâni.