„Aşezările germane din Basarabia (1814 – 1940)“, expoziţie de fotografie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român

06 Iul 2015 | scris de Cristi Severin
„Aşezările germane din Basarabia (1814 – 1940)“, expoziţie de fotografie la Muzeul Naţional al Ţăranului Român
Muzeul Naţional al Ţăranului Român găzduieşte, începând de joi, 9 iulie, la Sala Foaier, expoziţia de fotografie „Aşezările germane din Basarabia (1814 – 1940)“, realizată în parteneriat cu Ambasada Germaniei. Expoziţia transpune în imagini istoria aşezărilor germane din Basarabia.

În urmă cu 200 de ani, ţarul Alexandru I a invitat coloniştii germani să se stabilească în teritoriul de lângă Marea Neagră, recent cucerit de la otomani, unde le-a promis libertate şi drepturi de proprietate. De-a lungul istoriei de 125 de ani a aşezărilor, germanii au dezvoltat aici o comunitate prosperă, autonomă cu o etică profund religioasă. Ca minoritate, într-o varietate de comunităţi etnice şi religioase, au convieţuit cu moldovenii, ruşii, ucrainenii, bulgarii, evreii şi alte grupuri etnice, într-o vecinătate liniştită.

În timpul primului război mondial, germanii basarabeni au scăpat, ca prin minune, deportării în Siberia. În 1918, Basarabia ajunge sub suveranitate română. Această cezură asigură iniţial supravieţuirea minorităţii germane. Cu toate acestea, au avut loc reduceri drastice în afacerile şi cultura germanilor.

În 1940, în urma „Pactului Hitler-Stalin”, etnicii germani au fost mutaţi în număr mare de către ofiţerii SS şi NKVD, în Polonia ocupată. La începutul anului 1945, a trebuit să fugă şi să îşi creeze o nouă viaţă în Germania divizată.

Din 2010, expoziţia a fost prezentă în mai multe oraşe din Europa de Sud-Est, în Republica Moldova, în Ucraina şi în România, dar şi în Germania  şi în Statele Unite, unde mulţi basarabeni germani au emigrat după 1870.

Expoziţia va putea fi vizitată la Sala Foaier, până la 31 august 2015, de marţi până duminică, între orele 10 şi 18. Intrarea este liberă.

După vernisaj, vă invităm la Studioul Horia Bernea, unde va rula filmul documentar Exodul de pe Dunăre, în regia lui Péter Forgásc. Distins cu numeroase premii internaţionale, se bazează pe materialul documentar descoperit în moştenirea lăsată de Nándor Andrásovits.

 

Alte stiri din Expozitii

Ultima oră