Ştiţi cât înseamnă în România 2 metri? Cam un metru şi 70 de centimetri. Nu, nu-s pus pe bancuri chiar aşa de dimineaţă, nu încerc să vă explic de ce doamnele au probleme cu parcarea. Pur și simplu am cumpărat în weekend un furtun de presiune pe care scria că se extinde la 2 metri. Am tras de el, l-am supus la perversiuni greu de imaginat şi mai mult de 1,70m n-am reuşit să scot. De ce?
Pentru că la noi se poate, pentru că onor producătorul s-a gândit că la cât am dat pe el, n-o să vin să-l returnez. Iar asta, dacă ne gândim, e simptomatic pentru o Românie în care 500 de kilometri de autostradă au exact 50 de kilometri, o Românie în care, în construcţii de suprafaţă, anul are 24 de luni, că dacă ne ducem în subteran, anul poate avea de la 36 de luni până la o eternitate, iar cei din Drumul Taberei ştiu foarte bine despre ce vorbesc.
De ce atâta relativitate de-ar da-n boală până şi Einstein? Pentru că se poate.
Pentru că am fost obişnuiţi să fim cetăţeni al căror singur drept în calitate de consumatori e să plătească produsul, indiferent cum şi când e livrat şi în ce condiţii, indiferent dacă funcţionează sau nu.
Ne sar banii din buzunare ca peştii iar noi ridicăm din umeri. Pentru că se poate.
Şi ne mai mirăm că suntem un fel de magazie de rebuturi a Europei, că produsele împinse pe piaţa noastră sunt cele făcute cu cele mai ieftine ingrediente şi au gust de carton.
Pentru că se poate, pentru că nu suntem în ţara tuturor posibilităţilor, ci în ţara în care orice se poate.
Iar dacă aveţi impresia că în toată povestea asta a fost vorba doar de un furtun de presiune, mai gândiţi-va odată.
