*
Unul dintre componenții revelației din Premier League, Leicester, se numește Drinkwater. Asta da mostră de umor englezesc - să fii fotbalist în Anglia și să te cheme... Drinkwater. Eu dacă aș fi Tamaș sau Mutu, așa mi-aș scrie pe tricoul de joc – Drinkwater. De-al dracu´, să-i iau în balon pe toți detractorii, să le închid gura spurcată !
*
Un puști cuminte și talentat, Nicușor Stanciu a dat un gol cu lituanienii lui Matulevicius, eterna rezervă prin liga mioritică, și a aprins mințile zdruncinate ale ziariștilor sportivi. A urmat o prestație bunicică, plină de curaj, cu echipa de rezerve a Spaniei și ziarele au luat-o razna. Gazeta Sporturilor l-a pus pe prima pagină, alături de Dobrin, Bölöni și Hagi, marii decari ai României. Dumnezeule, e ca și cum l-ai așeza pe Cărtărescu lângă Eminescu, Blaga și Arghezi ! Cum să ne pierdem într-atât simțul măsurii ? Promisiunea nu e totuna cu împlinirea. Să nu-l strivim pe stelist sub povara unor comparații aberante !
*
Simona Halep s-a întors acasă din periplul american. „Nu mă așteptam să joc chiar atât de bine”, ne-a spus constănțeanca cu un calm suspect. Culmea, nu câștigase vreun turneu, nici măcar o semifinală n-a prins, nu ! În rest, „sunt destul de pozitivă” a mai ratat la final un smash și și-a urmat drumul, indiferentă la locul din clasament. Să ne mai mire atunci rezultatele ei din ultima vreme ? Noroc că e...destul de pozitivă.
*
În noiembrie 2012, fotbaliștii români i-au învins pe belgieni la București, cu 2-1, într-un amical. Deși regulamentul limita numărul schimbărilor la 6, oficialii dâmbovițeni au făcut 8. Potlogăria a fost descoperită abia acum. Arbitrul Bergonzi nu-și notase în foaie toate înlocuirile, așa că forul european a aflat cu întârziere despre ciupeala românească. Italianul n-a uitat că romanii și dacii s-au avut ca frații, uneori istoria e mai puternică decât spiritul de fair-play. O șmecherie care nu ne-a folosit la nimic, ca întotdeauna. Ne furăm singuri căciula de-o veșnicie și, culmea, suntem tare mândri de comicăria asta...
*
Ca să le batem pe nemțoaice la tenis de câmp, s-au adus vreo 90 de tone de zgură. Dar nu orice zgură, ci din aia cu trei granule, să le vină de hac teutoancelor. Vremurile sunt, iată, altele, nu mai pustiim terenul de joc și nici nu-l mai ascundem în nisip, ca odinioară. Posada, Călugăreni, Rovine, Podul Înalt... astfel sună numele câtorva izbânzi neaoșe. Mocirla, viroaga, ceața, zgura, ele sunt aliații noștri de ieri și de azi, în sport și nu doar.
*
Proaspăt liberat condiționat, Mihai Stoica revine puternic în mahalaua fotbalistică. De unde, s-o recunoaștem, n-a plecat vreodată. Cineva trebuia să-i țină isonul altui măscărici național, Șumudică, altminteri liga națională era tare leșinată. În loc de faze spectaculoase și tactici intelegente, caterincă de cartier bucureștean, grosolănii de navetiști prin viață. Și ne mai întrebăm de ce antrenorii români n-au căutare afară... Acolo, clovnii se produc la circ, nicidecum pe marginea terenului.
*
Handbalul nostru feminin a înviat grație unor scandinavi. Naționala e acum trupa suedezului Ryde, iar CSM București, a danezului Rasmussen. Tinerii ăștia, deloc guralivi, și-au părăsit peninsula ocolită de soare și s-au angajat în Balcania. Contestați cu talent și pizmă la început, ei au reușit ceea ce nimeni nu mai spera. Un bronz mondial și un final-four nu-i la îndemâna oricui, să nu ne ferim de cuvinte. Era nevoie de rigoarea tăcută a nordicilor pentru a ordona nițel tumultul haotic valah. Și când te gândești că mai alaltăieri președintele clubului din capitală, un ins cu nume de munte, regreta concedierea celebrei Mette Klim și păstrarea conaționalului său Rasmussen... Eterna și fascinanta Românie, nu ?
