Iar dacă la toate astea mai adăugăm şi nebunia din trafic, bătaia, nu cu flori, ci pe flori, pachete şi punguliţe pentru doamna, că, deh, trebuie să facem impresie bună, nu-i aşa, plus o avarie la metrou, la Lujerului, plus sardelizarea din mijloacele de transport în comuna Bucureşti...
S-ar zice că din atâtea plusuri ar trebui să iasă ceva bun. În realitate, acelaşi balamuc cu iz de Xanax de care avem parte în fiecare an. O zi în care cei mici ar trebui să fie în centrul atenţiei şi în care suntem, ca de obicei, foarte departe de asta.
În centrul atenţiei e maşina care nu mai porneşte, şoferul de taxi care se chinuie să te ducă la şcoală în haosul general, florăreasa care nu mai are decât nişte garofiţe scuturate sau orhidee care-ţi găuresc buzunarul, mamaie care ţine morţiş să-l vadă pe cel mic boboc deși în mașini nu mai e pic de loc, cadoul pentru învăţătoare, telefonul mobil, să nu râdă colegii de ăla micu’, aşa că să nu vă prindă mirarea dacă unii părinţi, cu lista bifată, n-au uitat acasă taman ce era mai important – copilul.
Am trecut şi eu prin asta şi, credeţi-mă, tot ce-mi aduc aminte e emoţia trăită la adunarea în careu. Asta e tot ce contează.
Chiar trebuie manelizată şi prima zi de şcoală? Încercaţi să priviţi înapoi către copilul care aţi fost şi veţi vedea cum vă trage de urechi.
