Pilde de ținut minte!

11 Dec 2016 | scris de Marian Nazat
Pilde de ținut minte!

 Am pe noptieră cartea Cercul mincinoșilor. Din când în când, seara, o deschid și, pentru o clipă, îmi regăsesc liniștea. Întâmplări cu tâlc, savuroase și amuzante, adevăruri grave, fundamentale, travestite în straiele unei simplități dezarmante. Culegerea asta de nostimă înțelepciune n-ar trebui să lipsească din nicio casă.

                                                            *

Un cardinal ceh, Spidlik, obișnuia să-i întrebe pe cei întâlniți pe coridoarele Vaticanului de ce Adam și Eva sigur  nu erau chinezi. Nimeni nu știa răspunsul, așa încât clericul le răspundea zâmbind: „Pentru că, dacă erau chinezi, lăsau mărul  și mâncau șarpele”.

 Rămân cu ochii în tavan și continui jocul ludicei fețe bisericești...

Și nici arabi n-au fost, fiindcă Eva ar fi stat în urma bărbatului, nu s-ar fi apropiat de locul fatidic, unde, Adam și-ar fi scos fluierul și ar fi îmblânzit șarpele cu sunetele tânguitoare ale Orientului.

Africani, iarăși mă îndoiesc, căci ei ar fi îngenunchiat și s-ar fi rugat târâtoarei,  crezând-o vreo zeitate. Ca și incașii sau aztecii, popoare ce se închinau unor făpturi ciudate.

 Negri nu puteau fi, întrucât Darwin i-a exclus categoric din procesul  evoluționist  al omului.

 Eschimoși  ? Mă umflă râsul ! Păi cine a văzut șerpi încolăciți pe ghețari și meri răsăriți în sloiuri ?

 Lesbiene, din nou e imposibil. Cele două s-ar fi speriat de sălbăticiune și ar fi rupt-o la fugă. Ori, dacă și-ar fi învins  spaima, s-ar fi ciorovăit  la infinit care să ia poama.

 Poate homosexuali, deși nu prea cred. Era suficient ca unul să se aplece să ia mărul și cu  asta basta, pe cine mai interesa episodul ispitei fructifere ?

 Așadar, e sigur că Adam și Eva nu au fost chinezi. Și totuși, de unde veneau ei ? Din România ? Nicidecum ! Noi am fi sfeterisit și mărul, și șarpele.

                                                            *

 „Dacă am alunga domnitorii, poporul ar încerca la nesfârșit să deslușească ce este bine și ce este rău”, rostește un personaj. Tipul  are  dreptate, altminteri revoluțiile și răscoalele nu s-ar isprăvi niciodată, mulțimea s-ar ciorovăi întruna în confruntări sterile.

                                                            *

Ca să te ferești de boală, zice Nastratin Hogea, „Trebuie să ai grijă să-ți fie  cald la picioare și răcoare la cap, să te îmbraci cum trebuie și mai ales să nu gândești  prea mult”. Fericiți cei săraci cu duhul, ei vor fi în veci sănătoși  ! Elogiul suprem adus ignoranței...

                                                            *

„Au încheiat o înțelegere, dar n-au devenit unul, ci au rămas doi”, e o rostire evreiască, dar cu acoperire  planetară. Ea se verifică  și în căsniciile moderne,  și în politică, îndeosebi în politică.

                                                            *

La câteva clipe după facerea lumii, Arhanghelul Gavril, în timp ce survola creația divină, s-a  oprit nițel deasupra Mexicului și a exclamat  admirativ  către Dumnezeu: „Ai făcut o țară de-a dreptul minunată ! Ai  dăruit-o cu două oceane, cu munți înalți,  cu păduri dese și cu  râuri adânci ! Nu cumva ai pus prea multe într-o singură țară ?

„Stai fără grijă, am să pun și mexicani”, l-a lămurit Atoatecreatorul.

Eu știam anecdota asta cu  românii, zvârliți în grădina Domnului tocmai ca să estompeze perfecțiunea operei originare. Vasăzică, noi suntem mexicanii Europei. Sau ei sunt românii Americii ?

                                                                        *

Un rus și un polonez se plimbau prin Varșovia când au găsit o pungă plină  cu dolari. S-o împărțim frățește ! a hotărât rusul. Ba jumătate – jumătate ! l-a contrat leșul. Știa el ce știa, fratele mai mare își tăia  mereu porția leului. Cu frățiorul valah, muscalul, de pildă, s-a înțeles frățește la capătul  ultimului război mondial: noi i-am dat grânele, el ne-a luat petrolul...

                                                                        *

Demult, cineva l-a mustrat pe un înțelept că le tot deapănă povești, dar nu le deslușește tâlcul lor. „Ce-ai spune, a răspuns povestitorul, dacă un negustor de fructe le-ar mânca sub ochii tăi și nu ți-ar pune în palmă decât coaja ?”

Aidoma și cu cărțulia lui Jean-Claude Carrière,  astfel încât  întrebarea trebuie să sune așa: „Omul căruia îi spun povestea va învăța ceva din ceea ce îi spun?”

                                  www.mariannazat.ro                                      

Alte stiri din Editorial

Ultima oră