E imperturbabil, imposibil, de netrezit din adormirea maicii şi taicii, nici un eveniment, oricât de mişcător ar fi, nu-l poate scoate din ale lui, a fost şi a rămas ciuca bătăilor lui Băsescu, fără să-i pese, dacă nepăsarea ar durea, el ar fi tot un ţipăt, cu siguranţă că omul nostru, dacă ar avea întâlnire cu sfârşitul lumii, n-ar ajunge din comoditate, pun pariu că ora la care se trezeşte el Guvernul şi-a terminat de mult treaba, chiar dacă el e prim-ministru, şi la Revoluţie ar întârzia, dacă i-ar trece prin minte să treacă pe acolo, nimic nu-i poate perturba echilibrul interior, metabolismul lui reprezintă şi motto-ul şi filozofia sa de viaţă, vede România ca pe o fată de la ţară, fără zestre şi un pic cam proastă, să spună mersi că a luat-o, ba, mai mult, că a avut şansa uriaşă, nesperată să aibă parte de el, fost manechin şi viitor om politic, şi n-ar fi stat cu ea nici măcar o singură zi, că îi cam pute, dacă n-ar fi fost prim-ministru, dar pe de altă parte ţara asta mică, dar cu un popor foarte vioi trebuie să-l înţeleagă şi pe el, efortul pe care-l face în fiecare zi să se ducă la serviciu, să stea pe acolo, să fie la guvernare, să-i înţeleagă spaimele legate de intrarea în cartea de istorie, şi nu în cartea de bucate, corvoada aproape zilnică de a semna hotărâri şi ordonanţe, cu alte cuvinte Românica, tâmpiţica, să fie mândră cu el, întâiul spre al doilea bărbat al ţării, Călin Popescu Anton Tăriceanu...
