Pe de o parte, am auzit că pe-un picior de plai e o adevărată gură de rai, că laptele ţâşneşte de la robinet, că mierea curge alene prin instalaţiile de încălzire, că plouă cu cârnaţi şi ninge cu covrigi, că avem locuri de muncă duium, ba din alea bine plătite, că ne creşte economia într-un an cât alţii în şapte, că duduie fabricile de abia fac faţă oamenii să scoată produsele afară, că răsar blocuri peste noapte şi se cumpără într-o juma’ de oră, ce mai, eram în raiul technocrat, cu vise aproape umede şi roz.
Şi ce bine mă simţeam.
Până au venit ăilalţi să-mi spună că de fapt habar n-am pe ce lume trăiesc şi că e urât şi sărăcie şi că la tăţi ni-i greu. Mă rog, la ultima parte n-am căzut ca musca, pentru că ştiu foarte bine că atunci când politicienii spun “la toţi”, se referă de fapt la noi, găleată lor electorală.
Aşa că nu-s deloc lămurit, ne e bine şi suntem noi răi şi urâţi şi antipatici şi nu vrem să înţelegem asta, sau ne e rău, doar că, obişnuiţi cu răul de mici, nu ne mai dăm seama de asta?
Sau (H)ora Premierului s-a jucat în aceeaşi notă de populism deşănţat care ne sună de multă vreme în urechi?
Parcă aş înclina mai mult spre ultima variantă...
