Mă uit la un documentar despre pinguini. Puzderie, într-un decor hibernal, spre Polul Nord. Puișorii își așteaptă părinții să le aducă mâncarea în cioc. Stau și scrutează nerăbdători zarea, care miroase a ospăț. Dumnezeule, de când cu Glovolizarea, omenirea a devenit un fel de colonie de pinguini, adăstând să-i fie livrate preparatele culinare chiar la domiciliu... Cam astfel arată progresul în epoca globalizării prostiei! Și da, Glovomania înghite România !
*
Dumitru Cristea a jucat demult fotbal la Chimia Turnu Măgurele. Îl cunosc de-o viață, mă hazardam deunăzi să afirm. Pe naiba, recent, citindu-i o reflecție cu tâlc, mi-am dat seama că mă înșelasem. Cică, „înainte, cu o mulțime de tovarăși, era greu să găsești un domn. Acum, cu o mulțime de domni, este greu să găsești un tovarăș !”[1] Ehe, și ce dor îmi e de tovarășii de dinainte!
*
Vestiți că „umblăm cu cioara vopsită”, acum ni se dezvăluie oficial că am vopsit și... puiul ! Mda, românul s-a născut nu numai poet, ci și pictor de zburătoare. Na, să se mai îndoiască pesimiștii de spiritul creator al urmașilor lui Păcală !
*
„Debitul Dunării la vărsare este de 4,2 tone de plastic pe zi!” ne dezvăluie alarmant un panou amplasat pe malul urgisitului fluviu. Chiar, debitul de prostie și ticăloșie al omului la vărsarea în moarte cât o fi ? Ne-am lămuri astfel de ce lumea are chipul pe care îl are și ne-am debarasa de multele amăgiri de prisos...
*
„Potolește-te, juratule, că te iau la trei-păzește acum !” răzbate din trecutul copilăriei islăzene expresia asta, niciodată înțeleasă de mine... Ce-o fi însemnând „trei-păzește”, zău dacă am aflat până azi[2] !
*
- Știți ce-și dorește orice taximetrist? mă întreabă abrupt omul de la volan.
- Habar n-am ! îi răspund surprins.
- O soție dispeceră la noi, la stație! îmi alungă el misterul.
- De ce ? mă arăt curios.
- Fiindcă vorbește toată ziua la birou, iar acasă, obosită fiind, tace! vine prompt lămurirea taximetristului.
- Și tu ești unul dintre norocoși? îl întărât nițel.
- Nuu, pentru că eu m-am însurat înainte să practic șoferia la comandă și nu știam asta, îmi explică trist...
De câte ori admir eternul feminin defilând pe stradă, îmi amintesc de replica superbă a omului de fotbal Emeric Jenei, în depănarea legendarului Helmult Duckadam. Ei bine, antrenor la Steaua fiind, într-o zi traversa Bucureștiul într-un autocar cu elevii săi. Cum mașina rula cu viteză redusă, toți se holbau prin geam la frumusețile amforate apărute întâmplător pe trotuar. Unul dintre fotbaliști l-a atenționat în glumă pe fostul antrenor al României: „Nea Imi, ce faci, te spun doamnei !?” „Stai liniștit, eu am jurat credință, nu orbire!” i-a închis memorabil gura șugubățului inegalabilul Jenei.
*
În rest, rămân valabile și azi, și mâine, de-a pururea, versurile poetei Emily Dickinson:
„Cunosc vieți, de care m-aș lipsi
Cu bucurie
Și altele, în care absența unei clipe
E cât o veșnicie.
Din ultimele, sunt puține,
Una ori două, poate.
Cele dintâi, în schimb,
Nu pot fi numărate.”
[1] Marius Dragodan și Noro Jerca, 100 de ani de fotbal la Turnu Măgurele
[2] Dicționarul Explicativ al Limbii române mă limpezește mintenaș: „Trei-păzește = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva).”
Și, după ce închid Biblia graiului meu nepereche, mă simt ca ăla din banc: „Eu eram sărac, dar apoi mi-am cumpărat un DEX. Acum, sunt sărman, nevoiaș, neavut, amărât, neajuns, calic...” Însă, doct !
