Vorbeam zilele trecute despre un studiul al unor cercetători britanici (deşi cred că sunt acei cercetători britanici), cum că ar fi bine să vă ţineţi partenerele legate de pat cu lanţuri, să nu care cumva să vadă filmul "Fifty Shades Darker", tradus pre limba noastră "50 de umbre întunecate", că altfel o să fie iureş mare, o să iasă doamnele să dea în populaţie cu de toate, fără număr, fără număr.
Ceea ce mi se pare o stupizenie fără margini. Să va explic de ce.
În primul rând, domnilor, dacă un film (şi nu cine ştie ce firoscoșenie de film), vă dă relaţia peste cap, lăsaţi-o aşa, nu încercaţi s-o mai dregeţi, pentru că asta înseamnă că aţi pornit de la o premiză greşită, iar partenera voastră nu e altceva decât o cunoştinţă care vine cu nişte beneficii la aşternut. În al doilea rând, dacă aventurile din dormitor sunt tot ce vă leagă, mai devreme sau mai târziu partenera va descoperi că există o chestie mecanică ce se pricepe mai bine şi nici nu vrea ciorbă la prânz şi ziarul seara.
Îngrijorarea asta mi se pare la fel de stupidă ca o eventuală îngrijorare a doamnelor că noi,bărbaţii, am fi văzut "Home Alone" 1, 2 şi 3.
Dar hai să încerc să vă dau o mâna de ajutor. Ce-ar fi ca, din când în când să va iviţi în pragul uşii cu o floare, ce-ar fi ca, din când în când, să scăpaţi prin buzunare câte o ciocolată, ce-ar fi ca odată, de două ori, de câte ori vă ţin balamalele, s-o invitaţi la restaurant şi, mai presus de toate, să vorbiţi cu ea, s-o ascultaţi cu adevărat?
Pentru că atunci 50 de "50 de umbre întunecate" vor avea cam acelaşi efect ca frecţia la piciorul silvic.