A fost o noapte nebună. Au fost enorm de mulţi oameni în stradă. M-am numărat printre ei. Cu principala revendicare sunt de acord, ordonanţa de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedura Penală trebuie abrogată. Cu altă revendicare nu sunt de acord; nu sunt de acord cu demiterea guvernului, în principal pentru că nu ar mai avea cine să abroge ordonanţa.
Ceea ce s-a întâmplat după ora 22.00 îmi repugnă organic. Îmi da o senzaţie de vomă.
Cam aceeaşi senzaţie pe care am avut-o când am auzit-o pe ministrul de interne spunând răspicat, cu nume şi prenume, care sunt jurnaliştii care au incitat la protest, care-au dat semnalul pe Facebook.
O idioţenie atât de mare n-am mai auzit din vremuri comuniste, când erau înfieraţi cu mânie proletară "duşmanii poporului", cei care îndrăzneau să gandesca altfel decât minţile luminate de marele felinar roşu conducător, pe cei care nu se conformau turmei, care nu vroiau să construiască "societatea socialistă multilateral dezvoltată" în aşa fel încât "societatea" să-i anatemizeze (sau mai rău) pe cei care cutezau să iasă din rând.
Odioase vremuri, de dorul cărora, unii, încă suspină. Am recunoscut cu greaţă aceleaşi tehnici de manipulare, bine conturate în manualele de propagandă comunist-fascistă.
Mi s-a ridicat părul pe ceafă de frică.
Ăsta e noul stat de drept pe care ni-l propun ocârmuitorii? Un stat de drept în care politica pumnului în gură e politică de stat? În care oricine nu e de acord cu luminata conducere e duşmanul statului?
Pe unii din jurnaliştii pomeniţi de ministru îi apreciez, pe alţii mai puţin, însă dacă se atacă libertatea presei în felul ăsta, cred că avem o mare problemă, care deja nu mai ține de o ordonanţă de urgenţă.
