Ieri vă povesteam despre un biet politician din categoria "noaptea minţii" şi minunatele lui tehnici de manipulare, un om năcăjit care trăieşte cu vreo 100 de fantome ale comunismului sub pat şi 50 de scheleţi în dulap. Tot ieri am constatat că nu e cazul să-l căinăm atât de amarnic, pentru că nu e singur.
La "ora de germană" din Parlament, am putut auzi cu urechile din dotare alţi ipochimeni urlând lozinci care l-ar face să se înverzească de invidie până şi pe Vadim, de acolo de unde e el. Dacă ar face asta oarece cetăţeni de pe stradă, n-ar fi chiar aşa o mare problemă, fiecare vorbeşte după cum îl duce capul, sau după cât îi netezesc circumvoluţiunile unele televiziuni.
Grav mi se pare să aud asta de la oameni puși acolo să orânduiască ţară. Şi mi-am dat seama, brusc, că unii au picat în propria capcană.
Au spus de atâtea ori aceleaşi baliverne la televiziunile din dotare încât au ajuns să creadă că asta e realitatea.
De asta nu înţeleg ce li se întâmplă zilele astea, nu înţeleg concepte ca respect, onestitate sau integritate, de asta se uită către Piaţa Victoriei ca măgarul la samar şi spumegă ca berea. Pentru ei, cei care vor responsabilitate şi cinste sunt nişte aliens veniţi dintr-un univers paralel pe care nu-l pot cuprinde şi înţelege.
Şi poate că ar trebui să le plângem de milă dacă, aşa cum spuneam, n-ar fi puşi în Parlament să orânduiască treburile ţării.