A trăit în timpul lui Diocleţian (284-305), sec. al III-lea, fiind fiica unor păgâni de vază. După ce a auzit de Iisus Hristos de la nişte prieteni creştini, a crezut în El şi a hotărât să se păstreze fecioară, închinîndu-şi toată viaţa Domnului. Diocleţian a condamnat-o la moarte pe Pelaghia, poruncind să fie arsă într-o baie de bronz clocotită. Nelăsând pe călăi să îi atingă trupul, Sfânta s-a însemnat cu semnul sfintei cruci şi a intrat în baia clocotită în care toată carnea i s-a topit împrăştiind un miros puternic de mir în tot oraşul. Oasele Sfintei Pelaghia au fost duse de păgâni în afara oraşului. În jurul moaştelor s-au aşezat patru lei care le-au păzit până la venirea episcopului Linus. Acesta le-a îngropat cu multă slavă. În timpul Împăratului Constantin, (306-337), când persecuţiile împotriva creştinilor au încetat, s-a construit o biserică pe locul de înmormântare a Sfintei Pelaghia.
