Acest Sfânt, ce poartă numele îngeresc Mihail, s-a făcut preot. A stins şi a potolit toată bârfirea şi deşertăciunea hulitorilor de Dumnezeu, astupând gurile ereticilor ce se deschideau împotriva sfintelor icoane. “Şi neputând suferi fiara cea cumplită, adică tiranul Leon Armeanul, dumnezeieştile cuvinte ale grăirii sale, deoarece Sfântul nu s-a spăimântat de înfricoşările lui nici s-a muiat cu mintea de acelea, ci cu glas slobod striga: «Eu mă închin şi cinstesc dumnezeiasca şi cinstita icoană a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, şi a Sfintei Maicii Sale, iar dogma şi porunca ta o scuip şi nu o bag în seamă»” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul). Tiranul, aprinzându-se de mânie, l-a osândit, izgonindu-l din loc în loc.