În tradiţia populară, din Noaptea Sfintei Învieri a Mântuitorului, până în Duminica Tomei, se spune că poarta Edenului rămâne deschisă. Pogorându-Se la iad după dumnezeiasca Înviere, Domnul Iisus Hristos i-a eliberat pe Adam şi Eva şi pe drepţii din Vechiul Testament şi i-a dus în Rai. De altfel, în această perioadă, porţile împărăteşti ale sfântului altar sunt larg deschise, iar preoţii poartă veşminte albe, de sărbătoare. Din Noaptea Învierii şi până la Înălţarea Domnului la Cer, în biserică se cântă “Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit”.
Se mai spune că, în Săptămâna Luminată, sufletele morţilor merg în Rai, iar porţile iadului, zdrobite prin Sfânta Lumină a Lui Hristos, sunt pecetluite. În Bucovina se zice că porţile Raiului rămân deschise până la Înălţarea Domnului. “În această săptămână, cerul este deschis, până la Ispas. Cine moare e fericit, căci merge drept la Dumnezeu.” (Elena Niculiţă Voronca – “Datinile şi credinţele poporului român”)
Biserica a rânduit ca slujbele de înmormântare din Săptămâna Luminată să fie oficiate după o rânduială specială, constituită din slujba Învierii, care exprimă biruinţa Vieţii asupra morţii. În loc de veşnica pomenire se cântă Canonul Învierii, din care redăm un fragment: “Hristos a înviat din morţi/ Cu moartea pre moarte călcând/ Şi celor din mormânturi/ Viaţă dăruindu-le. Cântarea a 3-a: Veniţi să bem băutură nouă/ Nu din piatră stearpă făcută cu minuni/ Ci din Izvorul nestricăciunii/ Care a izvorât din mormântul Lui Hristos/ Întru care ne întărim./ Hristos a înviat din morţi!/ Acum toate s-au umplut de lumină/ Şi cerul şi pământul şi cele dedesubt./ Deci să prăznuiască toată făptura/ Învierea lui Hristos,/ Întru care s-a întărit./ Hristos a înviat din morţi!”. Autorii cărora le este atribuit Canonul Învierii sunt Sfinţii Grigorie de Nazianz şi Ioan Damaschin.
