Despre Sfânta Muceniţă Varvara (sau Barbara), Sinaxarul ne spune că a trăit pe vremea împăratului Maximian la Heliopolis şi era fiica unui păgân cu numele Dioscur (sau Dioscor), care o ţinea sub pază, într-un turn înalt, din pricina frumuseţii ei. “Fecioara aceasta credea în Hristos şi n-a vrut să-şi ascundă credinţa de tatăl ei. Odată, când tatăl ei a spus să se facă două ferestre la o baie pe care o zidea, fiica lui a poruncit să se facă trei. Întrebată fiind pentru ce a dat porunca aceasta, i-a răspuns că a făcut trei ferestre în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La auzul acestor cuvinte tatăl ei s-a repezit îndată cu sabia să o omoare, dar Sfânta a fugit şi s-a ascuns într-o stâncă ce s-a deschis ca prin minune; de acolo s-a dus în munţi. Tatăl ei a urmărit-o şi a găsit-o; a luat-o de cosiţe şi a dat-o domnului ţării aceleia. Înaintea acestuia, Sfânta Varvara a mărturisit pe Hristos şi a batjocorit pe idoli. De aceea a fost chinuită în multe feluri şi în sfârşit ucisă cu sabia de tatăl ei (...). Se spune că tatăl ei, după ce a ucis-o, a fost lovit de trăsnet pe când cobora din munte şi a murit” (“Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”).
Despre Sfântul Ioan Damaschin se ştie că a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a lui Constantin, fiul acestuia. Era de loc din Damasc, fiind de neam ales, care strălucea în dreapta credinţă. A învăţat toată ştiinţa elinească şi a cercetat Sfânta Scriptură şi, pentru credinţa în Hristos, şi-a lăsat averea părintească şi a îmbrăţişat viaţa călugărească împreună cu fericitul Cosma, care a ajuns mai târziu episcopul Maiumei. Amândoi au avut acelaşi dascăl – tot Cosma, numit şi Asincrit răscumpărat din robie de tatăl Sfântului Damaschin, împreună cu alţi robi. Din Sinaxar aflăm că “Fericitul Cosma, petrecând în nevoinţe pustniceşti, după ce a lăsat Bisericii multe scrieri, s-a odihnit în pace. Iar fericitul întru pomenire Ioan, după ce, prin puterea cuvintelor lui şi prin dovezile cele înţelepte ale Scripturilor a înfierat ca nimeni altul eresul păgân al iconomahilor, adică al luptătorilor împotriva sfintelor icoane şi, după ce a lăsat Bisericii lui Dumnezeu multe scrieri, în care se găseşte răspuns temeinic aproape la orice întrebare, şi-a săvârşit viaţa la adânci bătrâneţi”.
