An de an, la 26 august, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, precum şi a celor împreună cu aceştia. Sinaxarul ne spune că Sfântul Mucenic Adrian şi soţia lui Natalia au trăit în cetatea Nicomidiei, pe vremea împărăţiei lui Maximian. La a doua înconjurare a împărăţiei, dispusă de Maximian pentru prigonirea creştinilor, Sfântul Mucenic Adrian a prins 23 de bărbaţi creştini care erau ascunşi prin peşteri. “Pe aceştia, mai înainte de a mărturisi, i-a întrebat Adrian: «Pentru ce, fraţilor, răbdaţi aceste nesuferite şi grele chinuri?» Şi, răspunzând, ei ziseră: «Pentru ca să dobândim bunătăţile cele ce sunt gătite de la Dumnezeu, celor ce pătimesc pentru Dânsul, pe care nici auzul nu poate să le audă nici cuvântul să le povestească». Acestea auzindu-le Fericitul Adrian, umilindu-se din dumnezeiescul Dar, a zis scriitorilor să-i scrie şi numele lui cu creştinii, că bucuros moare şi el cu dânşii. Deci scriindu-l aceia şi pe dânsul, îl băgară în fiare şi la închisoare. Acest lucru aflându-l Natalia, femeia lui, şi gândind cum că poate a fost prins pentru altceva, şi îngrijindu-se foarte suspina şi plângea. Dar fiind înştiinţată că pentru Hristos l-au pus în legături şi în temniţă, îndată imbrăcându-se în haine luminoase a alergat la temniţă. Şi intrând înăuntru îl învăţa să stea neclintit la chinuri, şi ruga pe sfinţii cei ce erau împreună legaţi cu dânsul să se roage pentru el. Atunci, prin sfătuirea mucenicului Adrian se întoarse Natalia la casa ei. Deci fiind adus sfântul la împăratul şi mărturisind pe Hristos că este Dumnezeu adevărat, îl puseră cu faţa în jos şi-l bătură cu toiege. Apoi, întorcându-l cu faţa în sus, a fost bătut şi peste pântece, încât i se vedeau şi măruntaiele. Mucenicul când pătimea acestea era de 28 de ani. După aceea lui şi celorlalţi sfinţi li s-au tăiat mâinile şi picioarele. Apoi dându-şi sfinţii sfârşitul, şi urmând a li se mistui trupurile lor în foc, Natalia a băgat mâna Sfântului Adrian în sânul ei şi urmă mergând după sfintele moaşte şi strângea sângele ce pica de la dânşii şi se ungea cu el. Apoi fiind stins focul de o ploaie mare şi grea, un om credincios, anume Eusebie, luând moaştele sfinţilor şi punându-le într-un caic mic, le-a dus la Arghiropoli şi le-a aşezat aproape de Bizanţ. Acolo mergând mai pe urmă Natalia, şi-a dat sufletul la Dumnezeu şi a fost îngropată lângă moaştele cele muceniceşti” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).
