Sinaxarul ne spune că era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. „Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A prorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Proroc Agheu era un bătrân cu barba rotundă, înalt de statură, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit proroc. Numele lui se tălmăceşte: «sărbătoare», sau «cel ce sărbătoreşte», ori «cel ce este sărbătorit»” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul). Tot în această zi se face pomenirea Sfântului Mucenic Marin care a trăit pe vremea împăratului Carin. „Era roman de neam şi încă de tânăr a făcut parte din senatul roman şi a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creştin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Şi atunci a primit sfârşitul prin sabie. Tatăl lui şi mama lui l-au însoţit până la locul de osândă, fericindu-l” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).