Aceasta a trăit în zilele împăratului Diocleţian. Era de loc din Vivlos, cetate a Palestinei, fiind fiica unui mare şi strălucit bărbat pe nume Eutolmie. „ A fost botezată de Eutalie episcopul, şi ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea şi întorcea spre credinţa în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei şi crescute împreună cu dânsa, şi le învăţa să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Şi fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Şi pentru aceea a fost bătută şi pătrunsă prin urechi cu ţepi de fier arse, atâta cât i-a dat şi sângele pe nări, şi i s-a încins tot capul de arsură; după aceea tăindu-i-se capul, s-a mutat către Domnul” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul).